Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că, din cauza problemelor financiare ale partidului ,angajații nu și-au primit la timp salariul în luna ianuarie. Noua conducere a început să concedieze o parte din personalul angajat în ultimii ani, iar partidul a încheiat un contract pentru comunicare cu o firmă apropiată de deputata PSD Diana Tușa.

PSD a încasat în 2019 aproape 144 de milioane de lei (în jur de 30 milioane de euro) de la bugetul de stat, iar din acești bani trebuiau să fie plătiți și angajații partidului. Este cea mai mare sumă încasată vreodată de un partid după schimbarea legii privind finanțarea formațiunilor politice. PSD a beneficiat de ea datorită rezultatelor bune de la alegerile locale și parlamentare din 2016, dar și din cauza modificărilor pe care le-a adus legii în Parlament. Comparativ, subvenția PNL a fost în 2019 de 65 de milioane de lei.

Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, este autorul amendamentului prin care subvenția partidelor a crescut spectaculos în 2019. Acesta este trimis în judecată pentru delapidare și modul în care a folosit subvenția PSD. Social-democrații au beneficiat și de un excedent de peste 53 de milioane de lei (circa 11.3 milioane de euro) lăsat moștenire din perioada Liviu Dragnea. În conturile PSD s-au aflat anul trecut aproape 200 de milioane de lei (42.5 milioane de euro), dar suma s-a evaporat, toți banii fiind cheltuiți de fosta conducere a PSD.

Întârzierea salariilor a devenit una acută până la sfîrșitul lunii ianuarie, deoarece Autoritatea Electorală Permanentă nu a virat subvenția. Autoritatea a anunțat pe 28 ianuarie că PSD va primi peste 7,1 milioane de lei ca subvenție – bani publici. PSD a virat banii către angajați după trei zile, vineri 31 ianuarie 2020, dar în unele conturi banii au ajuns la începutul lunii februarie.