Gigantul sud-coreean Samsung Electronics a raportat joi, 8 octombrie, o creştere de 58% a profitului operaţional în trimestrul III din 2020. Este cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, iar specialiştii afirmă că aceste rezultate peste aşteptări se datorează creşterii vânzărilor de smartphone-uri şi comenzilor pentru procesoare făcute chinezii de la Huawei, transmite Reuters.

Samsung Electronics estimează că în intervalul iulie-septembrie 2020 profitul său operaţional a urcat până la 12.300 miliarde de woni (circa 9,1 miliarde de euro), adică cel mai ridicat nivel înregistrat după trimestrul al treilea din 2018 şi peste estimările analiştilor.

Mai mult decât atât, Samsung se aşteaptă la o creştere de 6% a cifrei de afaceri trimestriale până la 66.000 miliarde de woni, potrivit datelor preliminare comunicate înaintea publicării rezultatelor detaliate care ar urma să aibă loc la finele acestei luni.

Analiştii au calculat că Samsung a livrat aproximativ 80 de milioane de telefoane inteligente în trimestrul al treilea, faţă de 54,2 milioane de unităţi în trimestrul precedent, în condiţiile în care cererea şi-a revenit după criza sanitară care a provocat o contracţie în prima jumătate a lui 2020, transmite Agerpres.

În plus, Samsung a beneficiat şi de o creştere a cererii pentru microprocesoarele sale graţie comenzilor pentru console de jocuri video şi a celor venite de la producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii Huawei, care a început să îşi facă stocuri de semiconductori înainte de intrarea în vigoare a sancţiunilor americane care îl vizează.

TSMC nu mai aprovizionează Huawei cu microcipuri

Principalele fabrici de producție de microcipuri sunt situate în punctul geografic fierbinte al conflictului americano-chinez și anume pe insula Taiwan, unde are sediul compania de producție TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company).

TSMC produce cipuri pentru companii de tehnologie de talie mondială care nu pot (sau nu mai pot) să producă singure astfel de componente. Un exemplu este chiar compania Apple, altele Qualcomm (companie producătoare de semiconductori, software-uri și tehnologie wireless) și Nvidia (companie de jocuri pe calculator în principal). Huawei, furnizorul chinez de echipamente de rețea și producătorul de smartphone-uri a fost, de asemenea, un important client TSMC pentru o lungă perioadă de timp.

Guvernul american a profitat recent de această dependență și a adoptat noi reguli cu scopul de a opri aprovizionarea companiei Huawei de la producătorii externi de cipuri. „Războaiele moderne sunt purtate cu semiconductori”, a comentat deschis senatorul american Ben Sasse, unul dintre acei politicieni de la Washington care a fost mult timp flexibil cu privire la Beijing. În prezent, nu este singurul care alege cuvinte din domeniul militar pentru a descrie contextul actual. Generalul american Keith Alexander a declarat într-un articol pentru ziarul financiar anglo-saxon Barron’s: „În termeni practici, Statele Unite se află în război cu China. Această afirmație poate suna surprinzător, deoarece nu s-au tras focuri și nu s-au dat explicații.”