Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a dispus marţi suspendarea activităţii de lucru cu publicul în sediul situat pe strada Fabrica de Chibrituri, în perioada 25 noiembrie – 7 decembrie (inclusiv), ca urmare a apariţiei unor noi cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul angajaţilor Primăriei.

În comunicat se mai precizează faptul că se vor oficia în continuare cununiile civile programate pentru această perioadă, dar într-un cadru mult mai restrâns, de cel mult 6 persoane.

“Vor lucra cu publicul doar angajaţi ai Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor pentru eliberarea certificatelor de naştere sau deces, cu respectarea strică a normelor sanitare în vigoare. Menţionăm că se vor oficia şi cununiile civile programate în această perioadă, dar într-un cadru mult mai restrâns (cel mult şase persoane). Starea Civilă din cadrul Primăriei Sectorului 5 are o intrare separată de restul clădirii. Angajaţii care nu sunt confirmaţi cu noul coronavirus şi care lucrau cu publicul vor veni la serviciu”, se arată într-un comunicat transmis de primărie.

Conform sursei citate, toate spaţiile din clădirea Primăriei urmează să fie dezinfectate de o firmă specializată.

Personalul care a intrat în contact direct cu angajaţii infectaţi a fost testat şi va rămâne acasă până la primirea rezultatului. Dacă acesta va fi negativ, angajaţii vor reveni la locul de muncă, se mai arată în comunicat.

Totodată, întrucât secretarul general al Primăriei, dar şi alţi directori au fost confirmaţi cu noul coronavirus, şedinţa de consiliu din data de 26 noiembrie se va amâna pentru data de 2 decembrie, anunţă autoritatea locală