"Un grup de lucru se va deplasa la Roma pentru a discuta cu autorităţile italiene’, a declarat Wim de Bruin, purtător de cuvânt al Parchetului olandez, precizând că va fi "prima oară" când se va deschide o asemenea anchetă, scrie Agerpres.

"Circulă de mult timp informaţii despre activităţile mafiei italiene în Olanda", a subliniat el, refuzând însă a da mai multe detalii asupra amplorii anchetei.

Ancheta se va concentra asupra traficului cu stupefiante şi a spălării de bani, a scris miercuri cotidianul olandez NRC Handelsblad, potrivit căruia justiţia italiană suspectează colaborări numeroase între grupările italiene de crimă organizată şi infractorii olandezi.

"În ultimii ani, mai mult de 20 de fugari din diferite grupări ale mafiei au fost arestaţi pe baza informaţiilor furnizate de justiţia italiană şi transferaţi în Italia", a declarat şeful parchetului naţional, Gerrit van der Burg, citat de jurnalul olandez. Potrivit acestuia, Olanda este utilizată frecvent drept "refugiu" de către oragnizaţiile mafiote.

Între noiembrie 2008 şi august 2009, poliţia olandeză a arestat inclusiv trei membri ai organizaţiei mafiote calabreze "Ndrangheta", considerată a fi cea mai puternică şi cea mai violentă din Italia. Aceştia sunt suspectaţi de implicarea într-un caz de atac mafiot în Germania, în trafic de droguri şi crime.