Antanta avea nevoie de un nou aliat care să adauge noi trupe și astfel să fie rupt echilibrul de forțe. Acest aliat ideal părea să fie România deoarece inamicul avea puține batalioane în Transilvania și efectivele de întărire ar fi fost risipite departe de fronturile principale.

Calculul pe hârtie era perfect și în august 1916 diviziile românești au început să decimeze batalioanele austro-ungare din Carpați. Germania a ripostat imediat pentru că era evidentă prăbușirea dublei monarhii și un adevărat fluviu de militari și armament a început să curgă spre Ardeal.

Marile unități au fost grav afectate de focul artileriei grele și cu greu a mai fost salvată Moldova de furia invadatorilor. Abia acum au început să se facă simțite forțele numeroase ale țarului și inamicul a fost oprit în zona Vrancea – Galați.

Cum România avea rezerve de oameni, Franța a considerat că se poate proceda la refacerea și instruirea trupelor în stil modern. S-a format un adevărat pod naval și apoi terestru, vapoarele cu arme ocolind Norvegia pentru a ajunge în porturile Rusiei nordice.

Problema mare consta în faptul că autoritățile țariste și apoi cele revoluționare luau tot felul de măsuri administrative ce îngreunau operațiunile de descărcare a celor trei nave românești. Mai mult. Avioanele trimise din statele occidentale au fost urcate în trenuri, dar autoritățile ruse au luat măsuri să fie date jos pentru folosirea vagoanelor în alte scopuri.

Au rămas risipite prin vastele spații ale imperiului vecin tocmai când erau mai necesare și, mai mult ca sigur, au fost afectate de clima aspră. Haosul provocat de revoluționari a dus la întârzierea altor trenuri cu încărcături speciale. Pierderile armatei române ar fi fost mult mai mici în 1917 dacă tehnica militară ar fi sosit la timp.

Chiar și diviziile rusești ar fi sângerat mai puțin dacă n-ar fi fost aceste sabotaje. Chiar generalul Berthelot, reprezentantul Franței ce avea drept misiune dotarea diviziilor românești, a văzut tunuri grele abandonate lângă linia ferată. Erau așteptate în vara anului 1917, dar n-au mai ajuns.

A urmat trădarea supremă prin declanșarea activităților bolșevice de subminare a disciplinei și armata aliată s-a destrămat după revoluția declanșată în octombrie.

România a contribuit la victoria Antantei, dar armata micului stat n-a fost suficient de bine apreciată pentru a putea și mai mult. A fost lăsată sub focul tunurilor germane și austro-ungară din cauza intereselor meschine ale unor strategi de birou luxos.

Capturarea Transilvaniei, regiune bogată ce nu fusese afectată de trupele inamice, ar fi dus la scurtarea războiului și multe drame nu s-ar fi mai produs la nivel mondial. Din păcate, istoria este făcută din gesturile egoiste ale conducătorilor.