Este vorba despre primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu. Acesta a fost depistat cu COVID-19 în urma unui test făcut la cerere şi se află internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din oraş.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al primăriei, Mihai Ruşti,  iar potrivit acestuia, primarul a fost la serviciu în cursul zilei de luni, dar, începând de marţi, prerogativele vor fi preluate de către unul dintre viceprimari.

“Am fost informaţi de domnul primar că este în concediu medical şi că domnul viceprimar Gelu Muthi va prelua prerogativele dânsului pe perioada aceasta. Vom face tot ceea ce Direcţia de Sănătate Publică ne va transmite. Deocamdată, nu avem niciun fel de semnal din partea direcţiei, aşa că nu avem de ce să nu funcţionăm”, a declarat Ruşti, pentru Agerpres.

Tototdată, managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, a precizat că primarul Ovidiu Creţu s-a prezentat personal la spital pentru a fi testat pentru COVID-19, în cursul zilei de luni, şi în acest moment se află internat în unitatea medicală.

Aproape 800 de noi cazuri

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni depistarea a  755  de noi persoane infectate cu coronavirus la 6900 de teste efectuate.

Astfel, până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 87.540 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
37.869 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.833 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 755 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În ceea ce privește numărăul deceselor, până la data de 31 august, 3.621 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De asemenea, în intervalul 30.08.2020 (10:00) – 31.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (29 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea