Odata cu scaderea drastica a dobanzilor, tot mai multi isi indreapta atentia catre Bursa de Valori. Cresterile inregistrate de actiunile cotate in ultimii ani reprezinta un magnet si pentru nespecialisti. Nu sunt multe actiunile care atrag atentia investitorilor. Printre acestea, la loc de cinste se afla cele cinci societati de investitii financiare (SIF). Cum-necum, s-a ajuns ca vreo 8-9 milioane de romani sa fie actionari la cele cinci SIF-uri. Multi dintre ei nici macar nu stiu ca sunt actionari. Din aceasta cauza am considerat ca acest subiect merita analizat. Altminteri, pentru ca sunt unul dintre cei care isi risca banii pe bursa, evit sa abordez astfel de subiecte in editorialele mele.
Conducerile SIF-urilor, companii care administrau 30% din economia romaneasca, au fost stabilite pe criterii politice. Nici nu mai are rost sa aducem in discutie daca cei numiti sa administreze o astfel de avere imensa aveau sau nu o minima pregatire pentru asa ceva. E deja istorie. Cert este ca, sub stindardul luptei impotriva “grupurilor de interese”, conducerile SIF-urilor s-au preocupat tot timpul de blocarea posibilitatilor de concentrare a actiunilor, situatie care ar fi pus in discutie chiar schimbarea lor din functie. Desi conducerile acestor societati nu au parut niciodata preocupate de cresterea pretului actiunilor, valoarea imensa a activului a facut ca, din 2001 pana in prezent, cursul sa creasca de vreo 25-30 de ori, iar analistii considera ca inca sunt posibilitati insemnate de crestere in continuare.
Dupa privatizarea BCR, viata SIF-urilor pare sa intre intr-o noua etapa. Mentinerea disponibilitatilor banesti in interiorul companiei, pentru a putea investi sau pentru a participa la eventuale majorari de capital, devine o chestiune esentiala. O alta societate listata la Bursa, Banca Transilvania, are de multi ani o politica exemplara in acest sens. Banca nu a distribuit niciodata dividende sub forma de bani, ci numai sub forma actiunilor gratuite. Se impuscau astfel mai multi iepuri: toti banii ramaneau in interior, iar banca a putut sa creasca absolut spectaculos, actionarii au fost cei mai multumiti, pentru ca puteau vinde actiunile primite gratuit la preturi foarte bune iar lichiditatea societatii crestea odata cu numarul de actiuni. O astfel de strategie, de distribuire a dividendelor sub forma actiunilor gratuite, ar fi esentiala in acest moment pentru actionarii la SIF-uri. Exemplul Bancii Transilvania este edificator in acest sens. Am incercat sa gasesc ce dezavantaje ar avea o astfel de politica pentru milioanele de actionari, daca SIF-urile ar adopta una similara, si nu am gasit. Daca administratorii ar urmari, in primul rand, interesele actionarilor, ar trebui sa sustina varianta distribuirii dividendelor sub forma actiunilor gratuite. Nu sunt convins ca adunarile actionarilor ar reusi sa impuna o astfel de idee daca administratorii se vor opune. Desi nu vad de ce ar face-o. Atunci insa ar trebui sa raspunda la intrebarea al cui interes il apara administratorii: al lor sau al milioanelor de actionari care nu cunosc subtilitatile investitiilor la bursa? PS Mentionez ca detin actiuni SIF.
“Daca s-ar urmari, in primul rand, interesele actionarilor, ar trebui sa se sustina varianta distribuirii dividendelor sub forma actiunilor gratuite.”
