Piata de capital are nevoie de noi emitenti

Piata de capital are nevoie de noi emitenti
Publicat de CAPITAL la 27 noiembrie 2002, 12:00

Majoritatea companiilor cotate la Bursa de Valori au deja actionariat stabil si nu mai ofera perspective pentru castiguri spectaculoase. Opinia analistilor este ca plasamentele in actiuni emise de astfel de companii reprezinta, mai degraba, investitii cu castig programat, conditionat de bugetele de venituri si cheltuieli aprobate de AGA pentru fiecare companie. Exista insa si cateva exceptii, pe care investitorii institutionali nu le-au pierdut din vedere. Societatile de Investitii Financiare, u

Majoritatea companiilor cotate la Bursa de Valori au deja actionariat stabil si nu mai ofera perspective pentru castiguri spectaculoase. Opinia analistilor este ca plasamentele in actiuni emise de astfel de companii reprezinta, mai degraba, investitii cu castig programat, conditionat de bugetele de venituri si cheltuieli aprobate de AGA pentru fiecare companie.
Exista insa si cateva exceptii, pe care investitorii institutionali nu le-au pierdut din vedere. Societatile de Investitii Financiare, unde actionariatul este inca foarte diluat, sunt doar un exemplu de oportunitate, pe care potentialii investitori il iau in calcul la formarea unui portofoliu. De asemenea, Banca Transilvania, companiile din domeniul farmaceutic sau SNP Petrom, cea mai mare companie petroliera aflata in plin proces de restructurare si privatizare, pot reprezenta oportunitati de investitii pentru capitalul strain. Actiunile acestor companii sunt incluse in majoritatea rapoartelor de consultanta financiara comandate de investitorii de portofoliu straini sau romani.
In ultimul an, recomandarile de investitii au inclus tot mai des si obligatiunile municipale, considerate o investitie pentru echilibrarea gradului de risc in portofoliu. Pe piata Rasdaq, atractive sunt companiile petroliere Rompetrol si Lukoil, firmele din industria alimentara si societatile de asigurari.
Conducerea Bursei de Valori considera ca a venit momentul cresterii ofertei pe aceasta piata. „Introducerea de noi instrumente financiare la Bursa, instrumente cu venit fix, ar veni in sprijinul investitorilor de portofoliu”, afirma Stere Farmache, directorul general al Bursei. De cealalta parte, presedintele ANSVM, Siminel Andrei, sustine ca „fara o legislatie stabila a pietei de capital nu poate fi vorba despre atragerea de noi investitori”.
Brokerii spun insa ca mai exista o directie pe care statul roman a folosit-o extrem de rar, dar care ar putea veni in sprijinul pietei de capital si ar atrage mai mult capital strain. Este vorba despre privatizarea prin vanzarea unor pachete importante de actiuni, in special pentru sectorul energetic, telecomunicatii sau servicii de utilitate publica. „Despre listarea unor companii din domeniul energetic pentru privatizarea prin Bursa s-a vorbit mult, dar s-a facut prea putin”, sustin mai multi dealeri. Posibilitatea organizarii alegerilor anticipate in 2003 a anulat sperantele in acest sens si pentru anul viitor. Brokerii spun ca daca 2003 va fi an electoral, atunci abia din 2004 se poate spera in cresterea volumului de investitii in actiuni listate si de posibilitatea admiterii la cota a unor companii puternice pe piata romaneasca.

Oportunitati de investitii In actiuni la BURSa

SIF-uri    financiar
SNP Petrom        petrolier
Banca Transilvania    financiar-bancar
Antibiotice        farmaceutic
Terapia        farmaceutic
Impact            constructii civile

Oportunitati de investitii In actiuni la RASDAQ
Petromidia    petrolier
Lukoil        petrolier
Argus        alimentar
Ardaf        asigurari
Generalcom    comert
Petrotub    industrie

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.