Sute de autoturisme incendiate in fiecare noapte, arestari pe banda rulanta, urmate, multe dintre acestea, de expulzari rapide. Asa arata de mai bine de doua saptamani periferia oraselor franceze, dar si a altor orase din vestul Europei. In ciuda declaratiilor presedintelui francez, Jacques Chirac, ca restabilirea ordinii este o prioritate absoluta a autoritatilor, masinile transformate in torte transmit un mesaj diferit.

Dar cine sunt raufacatorii care provoaca tulburarile ce par a nu se mai sfarsi? si ce vor ei, din moment ce nu exista lideri de opinie, pancarte cu cereri adresate autoritatilor sau macar revendicari telefonice, dupa tipicul cunoscut al organizatiilor teroriste? “Indiferent de origini, suntem cu totii copii ai Republicii”, spune presedintele Chirac. La un colt de strada, un tanar de origine africana il contrazice. “Am cetatenie franceza, dar nu ma simt francez”, spune el. Portretul-robot al incendiatorului de masini este urmatorul: un adolescent provenit dintr-o familie de imigranti din Africa, cel mai probabil de religie musulmana, fara ocupatie stabila si traind la periferia oraselor franceze. Parintii sai au venit in anii ‘50 intr-o Franta aflata in plin boom economic. Pe atunci era usor sa gasesti de lucru, iar guvernul incuraja imigrantii magrebieni sa se stabileasca in tara. Acum, avantul economic este o amintire indepartata, somajul atinge 10 procente, iar politicile de integrare ale autoritatilor raman doar simple vorbe frumoase.


Paradoxal, Franta si celelalte tari europene au nevoie in continuare de imigranti. Pe de o parte, exista locuri de munca pe care nici francezii nu le vor si nici macar imigrantii mai vechi. Pe de alta parte, natalitatea se afla in continua scadere, iar speranta de viata in crestere constant, ceea ce inseamna ca sistemul asigurarilor de sanatate va lua o parte tot mai mare din bugetul statului. Scaderea populatiei determina si reducerea pietei de desfacere, un indicator crucial intr-o economie capitalista.


Scenariul ideal pentru guvernele occidentale este sa primeasca tineri apti de munca, care sa plece peste un timp de unde au venit, astfel incat sa nu preseze asupra sistemului de asigurari sociale. Evident ca majoritatea imigrantilor doresc sa ramana si isi aduc si rudele in tara adoptiva. Dar verii si copiii isi gasesc tot mai greu de lucru, iar nemultumirile acumulate izbucnesc cu prima ocazie.
Nicolas Sarcozy, actualul ministru de interne, cu o retorica de mana forte, de stil american, isi joaca cea mai importanta carte pentru alegerile prezidentiale din 2007. Daca protestele se termina intr-o baie de sange, viitorul sau politic devine nesigur. Acelasi lucru se va intampla si daca distrugerile continua in ciuda eforturilor autoritatilor.

Fara Imigranti, marile puteri europene dispar

Uniunea Europeana gazduieste in prezent circa 35 de milioane de imigranti, mare parte din ei naturalizati. Fara noii veniti, tarile europene vor deveni tot mai pustii. Italia va avea in 2050 numai 42 de milioane de locuitori fata de cele 58 de milioane de acum, daca va bloca accesul strainilor. Din aceleasi cauze, Spania va numara cu opt milioane de persoane mai putin in 2050 decat in prezent.



Sursa: ONU

America si Japonia se afla la extremele imigratiei

Statele Unite a fost din totdeauna o tara a imigrantilor, dar atitudinea publicului fata de acestia a variat mult in timp. Statele sudice sunt mai reticente la venirea strainilor. In ultimele decenii, Mexicul si America Latina au furnizat constant mana de lucru ieftina pentru agricultura si constructii, dar numarul acestora a inceput din anii ‘90 sa provoace ingrijorare in Florida, Texas dar mai ales in California, state care au inceput sa puna piedici economice noilor sositi. Confruntarile violente de la inceputul deceniului trecut, din Los Angeles, seamana izbitor cu ce se intampla acum in Franta. Observatorii se intreaba daca nu cumva capacitatea de absorbtie a strainilor, desi incomparabila cu cea a Europei, se apropie de o limita. Pana la urma, periferia violenta, populata cu minoritati neintegrate este o “inventie” americana. Ritmul de primire a emigrantilor a ajuns la un milion pe an, in timp ce la inceputul anilor ‘70 acesta era mai mic de 400 de mii. Daca America va accepta in continuare emigranti, populatia ei va creste cu aproape o suta de milioane in urmatorii 50 de ani.
Japonia ar putea foarte usor fi poreclita “tara soarelui apune”, pentru ca in urmatoarele patru decenii va pierde mai mult de 20 de milioane de locuitori si va avea doar un sfert din populatia Americii sau a Uniunii Europene. Natalitatea se afla in continua scadere, in timp ce imigratia are caracter mai mult exotic. Putinii coreeni si chinezi care fac muncile de jos au un statut de paria si nu pot visa la integrarea in foarte xenofoba societate nipona. Numarul scazut al imigrantilor naste insa alt tip de probleme. Lipsa mainii de lucru pentru o serie de activitati industriale a determinat o serie de schimbari. Batranii sunt incurajati sa munceasca si dupa 60 de ani, varsta legala de pensionare. Utilizarea robotilor se extinde tot mai mult, iar afacerile care folosesc intensiv mana de lucru emigreaza in China.


Japonia nu are problemele cauzate de imigranti, dar va plati un pret mare pentru linistea sa. Greutatea economiei japoneze se va diminua in timp, pe masura ce companiile straine gasesc tot mai putini consumatori pentru produsele lor.