Un înalt oficial al statului român îmi spunea în urmă cu mulți ani că fără să pui un stilou sau un ceas de aur pe masă șefii din lumea arabă nici nu se uită la tine. Resursele energetice de care dispun aceștia îi fac inaccesibili pentru multă lume. În acest text nu vreau să fac referire la puterea statelor care mustesc de petrol sau de gaze, ci la națiunea chineză. China este a doua mare putere economică, iar în următorii ani se estimează că va detrona Statele Unite. Pe unele sectoare economice a făcut-o deja. Anul trecut, în primăvară, presa internațională vuia că Republica Populară Chineză a devenit liderul comerțului mondial, cu o valoare a schimburilor comerciale de peste 3.880 de miliarde de dolari, cu 60 de miliarde mai mult decât au raportat americanii. Dacă cei din urmă au încheiat 2012 cu un deficit de peste 700 de miliarde, chinezii au obținut un excedent comercial de peste 300 mld. Spre comparație, exporturile României nu au reușit să atingă nici măcar pragul de 50 mld. euro.

De câțiva ani, observ o politică pro-China nu doar din partea României, ci și din partea statelor vechi ale Uniunii Europene, precum Germania, Franța sau Marea Britanie. „Banii nu au miros“, așa cum spunea Vespasian, în urmă cu aproape 2.000 de ani, și iată că și acum este valabilă expresia. De ce? Pentru că atunci când vine vorba de politicile comune ale UE se poate observa o barieră a oficialilor europeni, dar la nivel de țară fiecare, indiferent, că e vorba de Cameron, Merkel etc., chinezilor li se întind covoarele roșii. Nu doar că așa impune protocolul, dar puterea Chinei este uriașă. Unii se întreabă, pe bună dreptate, cum poate o țară precum China să fie atât de bogată, iar mare parte din populație să fie atât de săracă. Da, sunt discrepanțe uriașe, dar să nu uităm faptul că cele mai mari corporații sau multinaționale au birouri și fabrici în China. Mai mult, chinezii au început să fie mari consumatori, nu întâmplător producătorii de automobile de lux își concentrează atenția tot mai mult către ei.

Ce șanse are România să profite de acest lucru? Imens. Doar că nu știm să-l valorificăm. Vă amintiți că în noiembrie anul trecut, la vizita premierului chinez la București, oficialii români ne anunțau încheierea de parteneriate de multe miliarde, de la export de bovine și porci la multe altele. Iată că nici acum, după aproape 10 luni, nicio vită de pe plaiurile mioritice nu a ajuns în fermele din China. Alte câteva miliarde de dolari urmau să ajungă în economia națională. Dacă anul trecut vorbeam de 10 miliarde, acum suma s-a redus la 6, conform premierului Victor Ponta, întors zilele trecute dintr-o vizită oficială în Republica Populară Chineză. În acest an, numărul vizitelor oficialilor români în China nu mai pot fi numărate pe degetele de la mâini, însă rezultatele pot fi arătate prin unirea degetului mare de arătător. Adică 0. Bancă chineză în România nu am văzut, autostrăzi făcute de chinezi nici atât, de cale ferată nici nu putem discuta decât la mod declarativ, așa că nu-mi rămâne decât adresarea din titlu către toți oficialii români, în special pentru liderul de la Palatul Victoria.
 

CIPRIAN MAILAT,

redactor-șef adjunct Capital