Având în vedere pandemia de coronavirus, Parlamentul European a făcut eforturi de negociere pentru a suplimenta cu 15 miliarde de euro principalele programe ale Uniunii Europene. Aceste programe sunt emblematice pentru UE în următorii șapte ani și au menirea de a proteja cetățenii în contextul pandemiei de coronavirus.

Datorită acestui compromis, în termeni reali, Parlamentul European triplează pachetul financiar pentru EU4Health, asigură echivalentul unui an suplimentar de finanţare pentru Erasmus+ şi se asigură că finanţarea cercetării va continua să crească.

Suma de 11 miliarde de euro va proveni în principal din sumele corespunzătoare amenzilor în domeniul concurenţei (pe care întreprinderile trebuie să le plătească atunci când nu respectă normele UE), în conformitate cu solicitarea Parlamentului ca banii generaţi de Uniunea Europeană să rămână în bugetul UE. Aceste 11 miliarde de euro vor creşte treptat plafonul global al CFM (stabilit la 1.074,3 miliarde de euro la preţurile din 2018) la 1.085,3 miliarde de euro.

Patru miliarde de euro vor fi finanţate din realocări şi marje în cadrul CFM. În plus, 1 miliard de euro va fi rezervat pentru a răspunde oricăror nevoi şi crize viitoare şi ar putea fi, de asemenea, adăugat la programele emblematice.

Reintroducerea unor noi resurse proprii

Negociatorii Parlamentului European au elaborat o foaie de parcurs pentru a introduce noi resurse proprii cu scopul de a alimenta bugetul Uniunii Europene în următorii șapte ani, având în vedere că aceștia au fost de acord cu principiul conform căruia costurile pe termen mediu şi lung ale rambursării datoriei din fondul de redresare nu ar trebui să fie în detrimentul programelor de investiţii bine stabilite din CFM şi nici nu ar trebui să conducă la contribuţii mult mai mari bazate pe VNB din partea statelor membre.

Foaia de parcurs face parte din Acordul interstituțional care a fost adoptat cu 550 de voturi pentru, 72 împotrivă şi 73 abţineri.  În plus faţă de contribuţia adusă începând cu 2021, bazată pe cantitatea de plastic nereciclat a unei ţări, foaia de parcurs include o resursă proprie bazată pe ETS (sistemul de comercializare a certificatelor de emisii), din 2023, eventual legată de un mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon. Aceasta include, de asemenea, o taxă digitală (începând din 2023) şi o resursă proprie bazată pe taxa pe tranzacţiile financiare, precum şi o contribuţie financiară pe care sectorul corporativ trebuie să o aducă sau o nouă bază fiscală comună a societăţilor (începând din 2026).

Fondurile de redresare vor fi urmărite

Cheltuielile din fondul de redresare vor fi urmărite iar PE va evalua, împreună cu celelalte instituții, execuţia fondurilor puse la dispoziţie în temeiul articolului 122 din Tratatul UE. Fondurile de redresare sunt fonduri speciale, puse la dispoziție în afara bugetului obișnuit pentru relansarea economiei afectată de pandemia de coronavirus. Așadar, PE, împreună cu Consiliul European, va verifica orice abatere de la planurile convenite anterior.

Echipa de negociere a PE pentru următorul buget pe termen lung al UE şi reforma resurselor proprii este formată din: Johan Van Overtveldt (ECR, Belgia), preşedintele Comisiei pentru bugete; Jan Olbrycht (PPE, Polonia), coraportor CFM; Margarida Marques (S&D, Portugalia), coraportor CFM; José Manuel Fernandes (PPE, Portugalia), coraportor privind resursele proprii; Valérie HANER (Renew Europe, Franţa), coraportor privind resursele proprii; Rasmus Andresen (Verzi/ALE, Germania).