Cei mai bogați oameni din lume, ale căror averi depășesc orice imaginație, au câștigat colectiv suma de 1 trilion de dolari anul trecut, potrivit indicelui Billionaires al Bloomberg. Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume, a câștigat singur aproape 118 miliarde de dolari în doar ultimele 12 luni. Între timp, Națiunile Unite au estimat că nu mai puțin de 150 de milioane de oameni au căzut în sărăcie în 2021, transmite CNN.

Averile miliardarilor au crescut spectaculos în pandemie

Alți mari câștigători din grupul miliardarilor sunt magnatul bunurilor de lux, Bernard Arnault (în creștere cu 62,7 miliarde de dolari) și prietenii de la Google, Larry Page și Sergey Brin (cu 47 de miliarde de dolari, respectiv 45 de miliarde de dolari). Chiar dacă anul 2021 a fost pentru Mark Zuckerberg plin de coșmaruri tehnologice, el este cu aproximativ 25 de miliarde de dolari mai bogat în 2022.

În repetate rânduri, Wall Street a ignorat preocupările legate de inflație, blocajele lanțului de aprovizionare și noile variante de Covid-19 pentru a menține piețele în funcțiune. Pe acest front, cei bogați au o mare recunoștință față de Rezerva Federală, care a aruncat zeci de miliarde de dolari în piețele financiare în fiecare lună, menținând în același timp ratele dobânzilor aproape de zero – o politică monetară lejeră menită să mențină numerarul în mișcare pe piețele financiare, în contextul pandemiei care a zguduit economia globală în 2020.

S&P 500 a câștigat aproape 27% anul trecut, în timp ce Dow a câștigat aproximativ 19%, iar Nasdaq a încheiat anul pe plus cu 21%. În același timp, evaluările altor active, cum ar fi criptomonedele, mărfurile și proprietățile, au crescut și ele, întărind și mai mult averile ultrabogaților.

Potrivit Bloomberg, averea netă combinată a celor 500 de oameni din indicele său Billions depășește acum 8,4 trilioane de dolari. Acesta este mai mult decât produsul intern brut al oricărei țări de pe planetă, cu excepția Statelor Unite și a Chinei.

Sursa: Bloomberg

Taxa pentru miliardari, luată în derâdere de cei bogați

Pe tot parcursul anului trecut, propunerile parlamentarilor americani pentru o așa-zisă taxă pentru miliardari au fost luate în derâdere, în mod destul de nesurprinzător, de supermilionari, cum este și cazul lui Elon Musk. CEO-ul Tesla, care în ultimii ani a plătit puțin sau deloc impozit pe venit și a cărui companie de mașini electrice care valorează acum trilioane de dolari, a fost construită parțial pe baza ajutoarelor guvernamentale, s-a opus în mod deosebit unei taxe pentru cei foarte bogați.

De la debutul pandemiei, miliardarii americani și-au văzut averile colective crescând cu peste 70%, la peste 5 trilioane de dolari, potrivit unui raport al Americans for Tax Fairness și al Institute for Policy Studies Program on Inequality, care a analizat datele Forbes.

Democrații americani susțin că doar câștigurile miliardarelor din ultimii doi ani ar fi suficiente pentru a plăti planul de infrastructură socială al președintelui Joe Biden. Dar legislația fiscală privind miliardarii a fost ucisă din fașă în această toamnă, când senatorul Joe Manchin și-a exprimat îngrijorarea cu privire la penalizarea acestor „oameni din stratosferă”.