România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară. Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 03:00 devenind ora 04:00, astfel că duminică, 28 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

Efectele nebănuite asupra organismului

Printre efectele cele mai des întâlnite ale schimbării orei se numără insomniile, oboseala, nervozitatea sau durerile de cap. Dereglarea ritmului biologic poate duce şi la probleme de concentrare. Ceasul biologic se obișnuiește cu noua oră abia în câteva zile. Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit.

“Noi funcționăm după lumina solară și în momentul în care se scurtează ziua, ne simțim mai obosiți sau chiar avem deficit de atenție. (…) Putem uneori să ne simțim extrem de obosiți, să devenim disfuncționali – uneori se instalează și depresia de toamnă – și atunci sigur că trebuie să cerem ajutor”, explică psihologul Lorena Diaconescu

Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.  „Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program”, spune Xiaoyong Yang, un profesor asistent la Universitatea Yale. „Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că (n.r. ei) dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, spune Yang

Studiile au demonstrat că pe perioada de vară sunt mai puţine infracţiuni şi accidente rutiere, iar oamenii consumă mai puţină energie electrică. De asemenea, ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

CFR trece la ora de vară

CFR Călători informează că începând cu data de 28 martie 2021, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 27/28 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 28 martie 2021, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.