Titlurile Banca Transilvania (BT) au fost foarte tranzactionate in perioada 22-28 ianuarie, investitorii fiind atrasi atat de anuntul bancii referitor la faptul ca diferentele rezultate din reevaluarea terenurilor si cladirilor din patrimoniu vor fi incluse in rezerve, putand constitui o sursa pentru majorarea capitalului social, cat si de apropierea datei limita de inscriere in registrul actionarilor pentru a beneficia de dividende. Bataia pestelui pentru investitorii titlurilor BT a avut loc marti, 26 ianuarie, cand au fost tranzactionate peste 470.000 valori mobiliare. Detinatorii de actiuni inregistrati pana la aceasta data vor beneficia de dividende. A doua zi, pe acest fond de ” incheiere a conturilor cu AGA”, interesul investitorilor pentru aceste titluri a scazut subit, inregistrandu-se o scadere dramatica a pretului mediu, cu 24%, volumul tranzactiilor coborand la jumatate. Tendinta de depreciere a cotatiilor acestor titluri a continuat si joi, pretul mediu al actiunilor fiind cu 9% mai mic decat cel al sedintei precedente, respectiv 2.006 lei/actiune. „Spre deosebire de alte societati ce anunta ca vor acorda dividende, dar le platesc cu intarziere, Banca Transilvania le va plati in actiuni, ce vor fi distribuite la scurt timp de la desfasurarea AGA”, ne-a declarat Nicu Ghergus, trader la Active International. O data ce a fost depasit interesul pentru dividendele bancii, titlurile au revenit la cotatiile precedente „febrei dividendelor”.
Brokerii apreciaza ca o parte a investitorilor ce au vandut actiuni BT s-au orientat catre titlurile Oil Terminal.
Titlurile Oil Terminal au avut o evolutie pozitiva, pretul mediu crescand in doar o saptamana de la 551 lei/actiune, la 642 lei/actiune, pe fondul tranzactionarii unor volume importante de actiuni. Brokerii spun ca miercuri s-au inregistrat doua crossuri de 314. 000 actiuni, respectiv 62.000 actiuni realizate la 640 lei/ actiune, iar joi un alt cross de 377.000 actiuni, tot la 640 lei/actiune. Traderii afirma ca interesul investitorilor se leaga, pe de-o parte, de descoperirea in zona continentala a Marii Negre a unui zacamant petrolier estimat de specialisti la peste doua miliarde USD, iar pe de alta parte, de achizitionarea de catre firma turceasca Akmaya a rafinariei Petromidia.” Turcii vor avea nevoie de un terminal situat in apropierea rafinariei si, probabil, vor cumpara actiuni din piata”, ne-a declarat un broker. O oferta a firmei turcesti pentru preluarea pachetului majoritar Oil Terminal detinut de FPS (61,39%) este putin probabila in acest moment, Akmaya trebuind acum sa achite actiunile Petromidia. Traderii spun ca, dupa aceasta apreciere rapida a cotatiilor titlurilor, va urma o corectie a pretului.
Cotatiile titlurilor Dacia au cunoscut o usoara apreciere, pe fondul unor tranzactii zilnice de aproximativ 300.000 actiuni. Brokerii sunt de parere ca acest fapt este cauza scaderii numarului ordinelor de vanzare, in timp ce ordinele de cumparare au ramas constante.
Titlurile Sicomed s-au numarat printre atractiile saptamanii, avand tranzactii zilnice de peste 60.000 actiuni. „Este una dintre cele mai bune societati cotate, datele financiare pe primele noua luni ale anului 1998 indicand un profit net de 55 miliarde”, ne-a declarat un broker.
Traderii mai declara ca o parte din investitorii de pe piata valutara, ce au cumparat dolari sub 11.500 lei/USD, prefera acum sa vanda, avand profit, pentru a intra pe piata de capital unde actiunile sunt relativ ieftine

Bogdan Calina