‘Punctul de vedere al Bio România este să se interzică atât producţia, cât şi importul de organisme modificate genetic. Sunt tot felul de studii, dar şi o mare presiune din toate părţile (pentru cultivarea OMG-urilor – n.r.), însă eu cred că orice om de bun simţ nu poate fi de acord că în cazul unui anumit soi de, să spunem, porumb modificat genetic, studiat şase luni, un an sau doi într-o fermă de cercetare şi testare şi lansat pe piaţă de maximum 20 de ani se pot cunoaşte efectele pe termen lung. În maxim 20 de ani nu poţi prevedea efectele pe care le poate avea planta modificată genetic peste 100 sau peste 200 de ani la generaţiile viitoare şi, din această perspectivă, este imposibil de cuantificat şi de arătat cu certitudine efectele negative’, a explicat Marian Cioceanu.

Potrivit preşedintelui Bio România, s-au efectuat o serie de studii în America de Sud, în Argentina, în special în zonele unde, de circa 15 – 20 de ani, se cultivă intens soia şi porumb modificate genetic.

Printre efectele negative deja apărute în urma acestor culturi modificate genetic se numără creşterea exponenţială a numărului de cazuri de malformaţii congenitale, precum şi o stare de sănătate excesiv de degradată în rândul populaţiei.

În prezent, statele membre ale Uniunii Europene încearcă să ajungă la un compromis în privinţa revizuirii legislaţiei pentru a oferi posibilitatea ca ţările să fie cele care să decidă restricţionarea sau interzicerea cultivării pe teritoriul lor a organismelor modificate genetic (OMG) autorizate la nivel european, în principal în urma opoziţiei unor state precum Franţa, Germania sau Marea Britanie.

Pe baza textului de compromis al preşedinţiei daneze, Consiliul a examinat o propunere de reglementare care modifică directiva europeană 18/2001 în ceea ce priveşte posibilitatea ca statele membre să restricţioneze sau să interzică, pe o parte a teritoriului sau pe întreg teritoriul, cultivarea organismelor modificate genetic autorizate la nivel european. Propunerea Comisiei are ca obiectiv să stabilească o bază juridică pentru a permite statelor membre să restricţioneze sau interzică cultivarea de OMG-uri pe teritoriul lor din alte motive decât sănătatea sau mediul, de care se ţine deja cont în cadrul procedurii de autorizare a OMG-urilor de către UE.

În 2010, UE a importat circa 40 de milioane de tone de alimente şi furaje care conţin OMG-uri, peste 97% dintre acestea fiind utilizate în hrana animalelor în contextul semi-dependenţei industriei furajere a UE de importurile de soia şi porumb, potrivit datelor Eurostat furnizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

La nivelul Uniunii Europene sunt autorizate pentru utilizarea ca aliment şi hrană pentru animale 38 de OMG, respectiv soia modificată genetic – trei tipuri, porumb modificat genetic – 23 tipuri, bumbac modificat genetic – şapte tipuri, rapiţă modificată genetic – trei tipuri, sfeclă de zahăr modificată genetic – un tip şi cartof modificat genetic – un tip.

Autorizarea se acordă de Comisia Europeană, ca urmare a unei opinii ştiinţifice favorabile a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) – instituţie ştiinţifică independentă cu rol principal în evaluarea riscurilor alimentelor asupra sănătăţii umane, sănătăţii animale şi protecţiei mediului la nivelul întregii UE – însă în procesul de autorizare sunt implicate prin vot toate cele 27 de state membre.

Potrivit ANSVSA, pe teritoriul UE sunt autorizate şi pentru cultivare un tip de porumb modificat genetic şi un tip de cartof (numai pentru utilizare industrială). Comercializarea alimentelor şi furajelor ce conţin, constau sau sunt obţinute din OMG este reglementată la nivelul UE de Regulamentele nr. 1829/2003/EC şi 1830/2003/EC.

În România, cadrul legal pentru implementarea legislaţiei europene a fost adoptat în totalitate în legislaţia naţională, sistemul de control oficial al OMG în România fiind structurat sub forma unei reţele coordonate de ANSVSA, care reuneşte Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Pădurilor (prin Garda Naţională de Mediu) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.