Ford a investit aproximativ 200 de milioane de euro în unitatea sa de producție de ultimă generație de la Craiova pentru a sprijini producția modelului Puma. Astfel, investiția Ford la Craiova din 2008 până în prezent se ridică la 1,5 miliarde de euro.

Gamă cuprinzătoare de motorizări

Ford Puma cu motorizare diesel EcoBlue de 1,5 litri, 120 CP și transmisie manuală cu șase trepte reprezintă o opțiune convingătoare pentru șoferii care circulă pe distanțe mari – furnizând de la 99 g / km emisii de CO2 și un consum începând de la 3,8 l / 100 km în regim NEDC (de la 118 g / km și 4,5 l / 100 km în regim WLTP).

O nouă opțiune, transmisie automată cu șapte trepte de viteză, este disponibilă pentru motorul pe benzină 1.0 litri EcoBoost de 125 CP, furnizând 110g / km – emisii de CO2 și un consum de combustibil ce pornește de la 4,9 l / 100 km NEDC (de la 137 g / km și 6,0 l / 100 km WLTP). Numărul mai mare de rapoarte de transmisie și funcționalitatea cu dublu ambreiaj permit schimbări perfecte de viteză și contribuie la optimizarea consumului de combustibil și la îmbunătățirea confortului și a dinamicii de condus.

Clienții Ford Puma de la sfârșitul anului trecut au fost printre primii care au beneficiat de tehnologia Ford mild-hybrid de 48 de volți pentru o eficiență sporită a consumului de combustibil.

Propulsoarele EcoBoost Hybrid sunt oferite în două variante de putere, în combinație cu transmisii manuale cu șase trepte:

  • EcoBoost Hybrid de 1,0 litri și 125 CP, cu emisii CO2 de 97 g/ km și o eficiență a consumului de combustibil NEDC de 4,3 l/ 100 km (de la 126 g/km și 5,5 l/ 100 km WLTP)
  • EcoBoost Hybrid de 1,0 litri și 155 CP, cu emisii COde 99 g/ km și o eficiență a consumului de combustibil de 4,4 l/ 100 km NEDC (de la 126 g/ km și 5,5 l/ 100 km WLTP)

Luxosul Puma ST-Line Vignale

Având la bază varianta sportivă Puma ST-Line, Puma ST-Line Vignale oferă un plus de stil și specificații premium. Detaliile unice includ grila superioară din aluminiu satinat, grila inferioară de culoare neagră, bara de protecție inferioară în culoarea caroseriei și un spoiler spate de dimensiuni mari. Echiparea standard include faruri LED, scaune cu tapițerie din piele Windsor, volan îmbrăcat în piele Manacor, sistem de sunet premium B&O și sistemul Ford KeyFree.

Variantele de echipare disponibile pentru modelul Puma, Titanium, Titanium X și ST-Line X, dispun de tehnologii inovatoare în standard, inclusiv de Sistemul de asistență pre-coliziune cu frânare post-impact, precum și de soluția versatilă de stocare Ford MegaBox, capabilă să găzduiască obiecte de până la aproximativ 115 cm înălțime – cum ar fi plantele de casă sau echipament de golf – într-o poziție verticală.

Gama extinsă Ford Puma este disponibilă pentru comenzi la dealerii autorizați Ford din România.

La începutul acestei luni, Ford a anunțat că un nou model Ford Performance, Puma ST, se va alătura gamei la sfârșitul acestui an.

„Clienții ne-au transmis că doresc o serie de opțiuni care să ajute la găsirea unui echilibru între stil, nivel de echipare, performanță și eficiență și care să li se potrivească perfect. Ne-am angajat să livrăm toate acestea prin intermediul lui Ford Puma, prin noul Puma ST care va veni la sfârșitul acestui an, și asta nu este totul”, spune Roelant de Waard, vicepreședinte, Marketing, Vânzări & Service, Ford Europa.