Noi proteste împotriva regimului Lukaşenko din Belarus. Opoziția speră ca Noul An să aducă vântul schimbării
Regimul Lukaşenko din Belarus se confruntă cu proteste în masă la fiecare sfârşit de săptămână, de când șeful statului a revendicat victoria la scrutinul prezidenţial din 9 august, despre care opoziţia spune că a fost fraudat. Se așteaptă ca celebrările de Anul Nou să aducă ”vântul schimbării”.
Opoziţia din Belarus face apel la organizarea de noi proteste duminică, împotriva preşedintelui aflat la putere de peste un sfert de secol, Aleksandr Lukaşenko, transmite dpa.
Oamenilor li s-a cerut să lanseze baloane umplute cu heliu la ora 09:00 GMT ca semn al nemulţumirii lor. Pentru a face acest lucru, oamenii nu trebuie să iasă din case. „Este suficient să deschidă fereastra şi să lanseze baloane”, se menţionează în apel.
Proteste în masă la fiecare sfârşit de săptămână
Ţara se confruntă cu proteste în masă la fiecare sfârşit de săptămână, de când Lukaşenko a revendicat victoria la scrutinul prezidenţial din 9 august despre care opoziţia spune că a fost fraudat.
Apelul conţine şi o referire la celebrările de Anul Nou, desfăşurate în mod tradiţional acasă. „Sperăm să fie vânt la acea dată, vântul schimbării”, se menţionează în apel.
De la începutul protestelor, peste 30.000 de persoane au fost arestate.
Trebuie precizat faptul că administraţia Donald Trump a impus miercuri sancţiuni suplimentare împotriva regimului din Belarus, vizând 40 de funcţionari şi patru instituţii, în contextul acţiunilor de reprimare a opozanților regimului Lukaşenko.
”Statele Unite continuă să susţină eforturile internaţionale de investigare în mod independent a neregulilor electorale din Belarus, a abuzurilor în materie de drepturile omului asociate
scrutinului prezidenţial şi a acţiunilor de reprimare”, a declarat secretarul de Stat american, Mike Pompeo.
”Solidari cu poporul curajos din Belarus”
”Suntem solidari cu poporul curajos din Belarus şi susţinem dreptul la alegeri libere şi corecte”, a subliniat Mike Pompeo.
Sancţiunile anunţate miercuri de Statele Unite îl vizează pe Henadz Arkadzievich Kazakevich, adjunct al ministrului belarus de Interne şi director al Poliţiei, precum şi alţi 39 de funcţionari de la Minsk.
Sunt vizate, de asemenea, Comisia Electorală Centrală din Belarus, Unitatea forţelor speciale de poliţie din Minsk (OMON), Direcţia pentru Afaceri Interne din Minsk şi KGB Alpha, unitatea de elită a serviciilor secrete.
”Cetăţenii din Belarus încearcă să îşi exercite în mod paşnic drepturile democratice de bază, iar statul ripostează în mod repetat prin acţiuni violente de reprimare. Aceste măsuri, împreună cu cele aplicate anterior de Statele Unite şi de partenerii noştri internaţionali reprezintă continuarea eforturilor de tragere la răspundere a persoanelor şi organizaţiilor care comit aceste acţiuni inacceptabile”, a afirmat Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





