Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua internațională a persoanelor vârstnice

Duminică, 1 octombrie, cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, Nicolae Ciucă le-a trimis un mesaj tuturor seniorilor din România.

Liderul PNL şi fost prim-ministru a subliniat că această zi este un prilej pentru recunoștință faţă de generaţiile care au clădit România modernă. Totodată, el a reafirmat angajamentul PNL de a promova şi a susţine toate politicile ce îi sprijină pe ce mai în vârstă.

„Celebrăm astăzi Ziua internațională a persoanelor vârstnice, un prilej pentru recunoștință și gânduri bune, de sănătate, liniște și putere, către generațiile care au clădit România modernă.

Un bun prilej, totodată, pentru reafirmarea angajamentului nostru, al Partidului Național Liberal, de susținere și promovare a politicilor menite să sprijine seniorii României”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de socializare.

Veniturile pensionarilor au crescut în ultimii ani în România

Nicolae Ciucă a reamintit că liberalii au făcut posibilă creşterea pensiilor, în timpul celor trei guvernări consecutive ale PNL. Asta nu înseamnă că munca s-a terminat: mai sunt multe de făcut, spune liderul PNL.

În prezent, sunt multe proiecte iniţiate din fonduri europene care vor ajuta la creşterea calităţii vieţii pentru pensionarii din România.

„Suntem cei care au făcut posibilă creșterea veniturilor pensionarilor, în timpul a trei guvernări consecutive, redându-le drepturile și demnitatea în aceste vremuri dificile. Știm că mai sunt multe de făcut, însă lucrăm continuu pentru acces la servicii publice de calitate și o infrastructură modernă.

Inițiem proiecte din fonduri europene pentru creșterea generală a calității vieții. Pentru că suntem conștienți că o Românie dezvoltată e o Românie care își respectă și sprijină vârstnicii”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Aportul seniorilor la societatea de azi este de nepreţuit

Liderul liberalilor şi al Senatului le-a mulţumit seniorilor din România pentru aportul pe care l-au adus societăţii de astăzi. Nicolae Ciucă a subliniat că înţelepciunea acestora este esenţială pentru bunul mers al oricărei societăți.

El i-a îndemnat pe toţi să vegheze la binele părinţilor şi bunicilor şi să le fie alături, aşa cum şi aceştia au făcut la rândul lor.

„Le urez mulți ani cu sănătate și le mulțumesc, astăzi și în fiecare zi, seniorilor pentru aportul lor la societatea de azi – la conservarea tradițiilor și a culturii noastre, la activitatea profesională timp de decenii, la munca neobosită și educația noilor generații.

Înțelepciunea vârstei a treia este de neegalat și esențială pentru bunul mers al oricărei societăți. Să nu neglijăm, așadar, să veghem la binele părinților și bunicilor noștri și să le fim alături, îngrijindu-i cu blândețea și căldura pe care și noi am primit-o, în timp, din partea dumnealor”, a încheiat Nicolae Ciucă mesajul postat pe pagina sa de Facebook.