“Am încheiat şedinţa Biroului Politic Naţional, o şedinţă în care am prezentat concluziile finalului de mandat la guvernare. Am prezentat elementele programului de guvernare cu contribuţia Partidului Naţional Liberal, programul, care a fost realizat de către domnul prim vicepreşedinte Flutur, împreună cu comisiile de specialitate ale Partidului Naţional Liberal şi, desigur, am votat participarea Partidului Naţional Liberal în cele două forme de guvern, aşa cum am anunţat înainte de şedinţa BPN.

Prima formă în care exista posibilitatea constituirii Guvernului pe structura coaliţiei, cu contribuţia celor trei partide PNL, PSD şi UDMR şi cu acordul parlamentar al minorităţilor, iar cea de-a doua formă de structură a Guvernului, în care coaliţia care realizează acest guvern este constituită din cele două partide, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat, cu acord parlamentar cu minorităţile”, a declarat Nicolae Ciucă.

S-au aprobat nominalizările PNL pentru fiecare funcție din Guvern

Fostul premier a adăugat că în cadrul BPN au fost aprobate nominalizările PNL pentru fiecare funcţie din Guvern.

“În final, desigur, am prezentat către membrii Biroului structura Guvernului. Au fost aprobate şi nominalizările Partidului Naţional Liberal pentru fiecare funcţie în parte.

În acest moment putem să venim şi să explicăm tuturor ceea ce reprezintă momentul în care se produce această rotativă la nivelul Guvernului.

Este un moment în care, aşa cum ne-am asumat în noiembrie 2021 şi l-am respectat, şi anume la finalul celor aproape 19 luni am returnat mandatul preşedintelui României şi am desfăşurat activităţile şi procedurile de negociere pentru constituirea noului Guvern”, a spus acesta.

Crizele depășite de guvernul Ciucă

Președintele PNL Nicolae Ciucă le-a spus liberalilor, în Biroul Politic Național (BPN) că, în perioada în care el a fost premier, au fost depășite mai multe crize, ultima fiind greva generală din Educație.

„Am gestionat criza energetică, încheierea pandemiei, războiul din Ucraina. Ultima criză închisă a fost cea din Educație. Am încheiat o etapă cu fruntea sus”, a spus Nicolae Ciucă în BPN, potrivit unor surse politice.

Totodată, fostul premier al României a spus și că în prezent gradul de absorbție a fondurilor europene a depășit 75%.

„Suntem la peste 75 la sută absorbție și sper să închidem anul la peste 95 la sută absorbție fonduri europene”, a mai spus Nicolae Ciucă.