„Adaptăm numărul de paturiî pentru a face acea alternativă în care să avem şi rezerve, dar sperăm să nu ajungem la folosirea acestor paturi. Această pandemie nu se tranşează în spitale. Noi ca sistem medical suntem cei care extindem numărul de paturi, suplimentăm spitale modulare, facem rezerve în spitalele non-COVID, dar să ne gândim că avem un personal care de şapte-opt luni este în prima linie. Respectarea normelor va duce la o scădere a transmiterii în comunitate şi efectiv a numărului de cazuri noi”, a transmis Nelu Tătaru, în timpul unei vizite la Iaşi.

Cum poate fi învinsă pandemia

De asemenea, ministrul Sănătății a subliniat că înfrângerea virusului necesită un efort comun.

„Luptăm nu cu o minge, cu un virus, nu îl dă nimeni dintr-o parte în alta, merge el şi nu răspunde la niciun fluier de arbitru. Haideţi să înţelegem că noi facem toţi zid în faţa acestui virus, iar cei din acest zid care sunt loviţi sunt primiţi de sistemul medical”, a adăugat Nelu Tătaru.

Ce se va întâmpla anul viitor

Conform celor spuse de Nelu Tătaru, acesta susţine ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare. Ministrul Sănătății a spus că dorește să existe o echitate a salariilor pentru toate categoriile de personal.

„Dorim să facem ordine în sistem şi să avem o echitate a salariilor pentru toate categoriile de personal. Susţinem ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare. Am finalizat studiul de impact pentru repararea acestei nedreptăţi, pe care îl înaintăm către instituţiile abilitate”, a spus Nelu Tătaru, conform unui comunicat.

Ministrul Sănătăţii şi secretarul de stat Dragoş Garofil au avut o discuţie cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Sindicatelor TESA din Sănătate.

Ministrul a menţionat reprezentanţilor sindicaliştilor care reprezintă personalul tehnic, administrativ şi economic din sistemul sanitar că înţelege nemulţumirile privind inechităţile produse de legea salarizării unice adoptată în anul 2017 şi a asigurat că echipa Ministerului Sănătăţii susţine asigurarea echilibrării în sistemului sanitar, conform sursei menționate.

„Reprezentanţii Guvernului României au subliniat faptul că dialogul social reprezintă o prioritate pentru echipa MS”, se mai arată în comunicat.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea