‘Ar trebui luat în calcul faptul că, în ultimii 23 de ani, piaţa imobiliară din Romania nu a fost niciun moment în monedă naţională. Noi după 1989 am avut piaţă în dolari şi după aceea în euro. Mentalul colectiv nu percepe un preţ al locuinţei în lei, ci îl converteşte automat în euro. Trecerea la lei nu se face uşor. Negocierea se va face între cumpărător şi vânzător în continuare în euro. Vor fi diferenţe de curs de la intenţia de cumpărare şi până finalizarea tranzacţiei, în care ori vânzătorul va lăsa la preţ ori cumpărătorul va mai adăuga bani’, a spus Anca Bidian.

Oficialul Kiwi Finance susţine că este greu de estimat ce impact va avea trecerea programului ‘Prima Casă’ exclusiv pe lei pentru că nu pot fi comparate cu programele anterioare, care cu toate că au avut oferte pentru ambele valute au fost accesate preponderent în euro, iar acesta ar putea fi considerat ca unul pilot.

‘Dacă luăm în considerare plafonul aprobat de un miliard de lei, din care 300 de milioane sunt rezervaţi ANL, mai rămânem cu 700 milioane lei, iar acesta înseamnă aproximativ 160 de milioane de euro. Iar dacă ne uităm în urmă la viteza de derulare a programului ‘Prima Casă’, aceşti bani ar trebui să ajungă doar pentru câteva luni, nu mai vorbim de un program pentru un an. Prin urmare eu îl privesc ca pe un program pilot, pentru a vedea cum se comportă creditarea în lei pe un produs bine primit de populaţie în ultimii patru ani astfel încât să fie aplicat după aceea şi pentru restul produselor standard destinate achiziţiei de locuinţe’, a spus Anca Bidian.

Aceasta a declarat că o eventuală încetinire a programului ‘Prima Casă’ nu va avea ca efect o scădere a preţurilor locuinţelor pentru că proprietarii de locuinţe vechi mai degrabă le vor retrage de la vânzare decât să le ieftinească, iar stocul nou de locuinţe este foarte mic.

‘Ceea ce cred eu că trebuie discutat nu este atât diferenţa de rată, ci de suma accesibilă. Pentru acelaşi venit, suma eligibilă este cu 25-30% mai mică la un credit în lei ‘Prima Casă’ decât pentru acelaşi credit în euro. Pe acest segment de clienţi care accesează programul ‘Prima Casă’ diferenţa de 25-30% reprezintă aproximativ o cameră în plus sau minus şi deci vorbim de decizia clientului nu de a plăti sau nu o rată mai mare, ci de a schimba nevoia şi în loc de trei camere să cumpere un apartament de două camere sau în loc de două camere o garsonieră’, a spus preşedintele Kiwi Finance.

De asemenea, Anca Bidian a explicat că deşi sunt câteva oferte în lei atractive în piaţă, percepţia clienţilor este că un credit în lei este mai scump decât unul în euro. Şi este nevoie de multă comunicare şi abordare diferită pentru a schimba această percepţie.

‘Cu toate că dobânzile au scăzut cu mai mult de 50% faţă de 2008, clienţii sunt de multe ori pasivi în planuri de accesare a unui credit pentru ca au rămas cu percepţia că băncile nu mai vor să crediteze. În acelaşi timp, băncile în continuare spun că nu e cerere, chiar dacă între timp s-a format o cerere latentă consistentă. Şi unii şi alţii însă rămân în percepţii şi de aceea de cele mai multe ori nu se întâlnesc’, susţine Anca Bidian.

În ceea de priveşte reducerea dobânzii cheie de către BNR, oficialul Kiwi Finance susţine că în trecut orice reducere de dobândă avea efect imediat asupra dobânzilor la depozite şi cu o inerţie de 3-4 luni ajungea şi la cele de la credite.

Referitor la eventuala protecţie faţă de riscul valutar a debitorilor care obţin venituri în moneda naţională, Anca Bidian a spus că dacă ne uităm în trecut la rata de default, aceasta este mai mare pentru creditele în lei. Pe de altă parte, pe data comparative, un credit accesat în 2007 în euro versus unul luat tot atunci, dar în lei, încă are un randament mai bun decât cel în moneda naţională din punctul de vedere al clientului pentru că sunt 3 factori pe care trebuie sa-i luăm în calcul când facem aceste comparaţii, respectiv evoluţie curs valutar, evoluţie EURIBOR şi evoluţie ROBOR.

‘În ultimii 5 ani, primii doi factori au acţionat ca vasele comunicante şi efectele creşterii cursului au fost absorbite de trendul puternic descrescător al indicelui de referinţă. Sigur că viitorul poate arăta cu totul altfel, cu oferte în lei comparative sau de ce nu mai mici decât cele în euro, inflaţie foarte mică şi dobândă de referinţă stimulativă. Aceasta ar fi o veste foarte bună, pentru ca ar însemna stabilitate şi echilibru macroeconomic cu premise atractive pentru investiţii şi dezvoltare. În definitiv aceasta este normalitatea în orice ţară, moneda naţională să fie reper pentru populaţie şi nu raportarea la o altă valută, indiferent care ar fi aceea’, a explicat Anca Bidian.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Banca Naţională a României (BNR) va face tot posibilul să se apropie cu dobânda la creditele în lei de cele în valută. Potrivit acestuia, creditul în lei este încă relativ scump, dar el se va ieftini.

Isărescu a subliniat că resursele băncilor în valută nu mai au aceeaşi fluenţă, aceeaşi fluiditate şi acelaşi cost scăzut ca în trecut, iar băncile mamă au devenit mai zgârcite, având şi ele probleme.

Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, în şedinţa de luni, reducerea dobânzii cheie la 4,5% pe an de la 5% pe an, începând cu data de 6 august 2013.

Kiwi Finance este o societate de brokeraj bancar din România şi a fost înfiinţată în 2003, iar până în prezent a intermediat credite în valoare de peste 650 de milioane de euro la peste 130.000 de clienţi. AGERPRES