Multinaţionalele şi băncile ar putea fi impozitate. Sorin Grindeanu: Ca om de stânga, sunt de acord
SURSA FOTO: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Ministrul Transporturilor a declarat că România nu își permite suspendarea fondurilor europene din cauza deficitului, în contextul în care toate proiectele majore din domeniul transporturilor din România depind de acestea. În opinia lui Sorin Grindeanu, impozitarea multinaționalelor pe cifra de afaceri este o măsură care ar trebui luată în considerarea și pe care o susține.
Sorin Grindeanu atrage atenţia asupra pericolului de suspendare a fondurilor europene
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, la Timişoara, că nu îşi permite să treacă printr-o perioadă în care să fie suspendate fondurile europene, întrucât toate proiectele majore în transporturi din România sunt susţinute din acestea.
Grindeanu susţine impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri şi chiar impunerea unui impozit pe profitul băncilor.
„În acest moment, trebuie să iei anumite decizii, pentru că dacă vom continua în acelaşi mod, nu ne vom înscrie în ţinta de deficit, ceea ce ar însemna că avem suspendate fondurile europene şi plătim amendă 0,5% din PIB. Eu, ca ministru al Transporturilor, nu îmi permit să trec printr-o perioadă în care am avea suspendate fondurile europene.
Nu există niciun proiect major în România, în momentul acesta, pe transporturi care să nu fie finanţat din fonduri europene. Ar însemna că toate lucrurile se stopează. Eu nu pot să susţin aşa ceva şi atunci trebuie luate anumite decizii”, a explicat Sorin Grindeanu.
Impozit pe cifra de afaceri a multinaționalelor
El a afirmat că, personal, susţine în totalitate impozitarea multinaţionalelor pe baza cifrei de afaceri, însoțită de o creștere a impozitului pe transferul profitului în afara țării.
„Nu putem continua în acest mod, fiindcă nu vom respecta acea ţintă de deficit. Susţin total impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri, dar e părerea mea. Susţin impozitarea şi creşterea impozitului pe transferul profitului în afara ţării.
Nu ştiu dacă nu trebuie calculat dacă nu ar fi bine ca şi la noi să aplicăm ce au făcut italienii acum vreo două săptămâni, şi anume, impozit pe profitul băncilor. Am spus că trebuie văzut. Sigur că o să iasă domnul Isărescu şi o să ne spună că nu e bine, dar eu zic că trebuie să ne uităm mai atent. E un fel de taxă pe lux. Eu, ca om de stânga, sigur că sunt de acord cu aşa ceva.
Să nu spună cineva care are casă de peste 500.000 de euro că dacă îi pui impozit de 0,5% e sărac, că nu-i sărac. Şi dacă are maşină de 75.000 de euro, nu-i sărac”, a spus Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a vizitat, marţi, mai multe şantiere din partea de vest a ţării.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





