O serie de proiecte extrem de importante se află astăzi în desfăşurare în România. Revizuirea Constituţiei, regionalizarea ţării, acordul cu FMI sunt numai cele mai vizibile dintre ele. Efortul pentru reforme al actualului Guvern ar trebui să fie apreciat.
Şi totuşi, mie îmi provoacă doar o serie de nelinişti. După preluarea puterii de către USL, a început un proces de schimbare în toate măruntaiele aparatului de stat. Tradiţionala împărţire a ciolanului a cunoscut însă un element nou: lupta pentru Justiţie. Am aflat chiar de la Dan Voiculescu faptul că Puterea nu poate fi completă decât atunci când ai controlul Justiţiei. Iar vechea Constituţie se pare că – departe de a fi perfectă – dă o serie de bătăi de cap actualului regim fiindcă este clădita în spirtul separării puterilor în stat.
Iar cei care au „sponsorizat“ duoul Ponta-Antonescu sunt în mod evident nostalgici ai timpurilor când exista un singur partid care tăia şi spânzura în orice tribunal din ţară. Iată de ce controlul Parlamentului asupra judecătorilor, deşi este dorit de politicieni, ar trebui să fie respins de cetăţenii cu drept de vot. Asta e miza cea mare a demersurilor antonesciene, nu căsătoriile homosexuale sau interzicerea ateilor de a ajunge preşedinţi de ţară, chestiuni frivole şi demne de dezbateri la emisiunea lui Capatos, al căror singur rost este acela de a aduce masele la urne. Într-o altă cameră, independent de jucăria lui Crin, se joacă Monopoly-ul lui Dragnea.
Spre deosebire de primul caz, în care competenţa celor care propun forma legii este destul de îndoielnică, în cazul „baronului“ care şi-a băgat secretara în Parlament nu experienţa şi cunoştinţele lipsesc. Dimpotrivă, omul este uns cu toate alifiile obţinerii de fonduri regionale de la administraţia centrală. Inclusiv pentru folosul propriu, din moment ce este singurul (din câte cunosc eu) cetăţean al României care locuieşte în acelaşi timp pe două străzi paralele. Adică a reuşit să-şi construiască un domeniu privat atât de mare, încât se întinde de la o stradă la cealaltă, după cum a arătat presa cu ceva timp în urmă.
Distinsul domn Dragnea nu prea ştie însă cum se economisesc banii, el cunoaşte doar traseul prin care aceştia circulă precum Dunărea de la izvorul din muntele de taxe colectate către deltele bine irigate ale puternicilor locali. Iar ideea Domniei Sale nu pare a fi reducerea aparatului birocratic de stat şi autonomia locală, ci crearea unei structuri intermediare între Bucureşti şi judeţe, oameni care să primească foi cu stema României pe antet şi ştampile dodoloaţe pe care, metaforic vorbind, să le folosească pentru a tipări nişte bani pentru buzunarul propriu prin vechiul şi bine-cunoscutul procedeu al „aprobărilor“. Iar oamenii din nou-createle structuri să fie puşi chiar de Domnia Sa, după ce li s-a oferit, fireşte, cota normală de influenţă superiorilor pe linie de partid.
În tot timpul ăsta, atât de prinşi cu designul aparatului naţional de colectat în nume personal şi pentru partid, cei de la putere au uitat să se mai ocupe şi de treburile cu adevarat strategice pentru ţară şi agreate împreună cu FMI. Iar acum aleargă după păsuiri şi derogări. Sper să le şi obţină, fiindcă fără să ne mai tragă de mânecă negociatorii Fondului, mă tem că o strategie naţională nu numai că nu va fi urmărită, dar nu va mai cunoaşte nici măcar lumina tiparului.
Claudiu Şerban,
director editorial Capital