MS: Taxa clawback se va aplica separat pentru generice şi medicamentele inovative
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că se are în vedere aplicarea taxei clawback separat pentru medicamentele generice, separat pentru cele noi.
El a explicat, într-o declaraţie la Palatul Parlamentului, că aceste posibilităţi se vor analiza de către comisiile de specialitate.
În legătură cu actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite, ministrul a precizat că în cursul zilei de marţi sau miercuri vor publicate criteriile în Monitorul Oficial.
Până pe 30 iunie comisiile de specialitate îşi vor spune punctul de vedere, iar până la 15 iulie ar urma să fie analizate aceste opinii de comisia superioară a Ministerului Sănătăţii şi, dacă nu vor fi contestaţii, de la 1 august lista va intra în vigoare.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





