Într-o postare pe pagina sa de Facebook, liberalul Sebastian Burduja a explicat de ce și-a dat demisia din funcția de secretar de stat din Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Acesta a explicat în mesajul postat pe site-ul de socializare că nu i s-a părut normal să încaseze două salarii și nici să ocupă două demnități incompatibile, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp.

„Poziţia de deputat în Parlamentul României este incompatibilă cu poziţia mea actuală de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice. Astfel, mi-am depus demisia la premierul României, ca gest de normalitate, pentru că luni îmi voi prelua mandatul în Parlament.

Aş mai fi putut rămâne maxim 15 zile, dar nu mi s-a părut normal să încasez două salarii şi nici să ocup două demnităţi incompatibile, fie şi pentru o scurtă perioadă. A fost un an extrem de interesant, pentru care voi rămâne întotdeauna mândru şi recunoscător.

Sunt, de asemenea, onorat că am făcut parte din acest Guvern şi le mulţumesc preşedintelui PNL, Ludovic Orban, şi Ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, pentru încredere şi pentru tot ce am construit împreună, alături de oamenii extraordinari din minister şi din guvern. Raportul de activitate al acestui an la MFP este public şi poate fi consultat aici: https://www.burduja.ro/mandat_MFP Vă asigur că voi continua misiunea din Parlament, cu aceeaşi onoare şi responsabilitate”, a afirmat Burduja într-o postare pe Facebook.

Sebastian Ioan Burduja a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, printr-o decizie a prim-ministrului interimar Nicolae Ciucă publicată miercuri în Monitorul Oficial.