Cum în lista de jurnaliști apărea și numele său, Mircea Badea a avut o reacție surprinzătoare cu privire la posibilitatea de a ajunge la închisoare, susținând totodată că singura dezamăgire provine de la faptul că se află spre coada listei și nu pe primele poziții, așa cum s-ar fi așteptat.

„”Nu mă sperie, nu leșin, ba chiar aș fi interesat, a zis Badea. Nu-mi e frică de niciun fel, cunosc oameni băgați acolo pe nedrept doar că și-au permis să nu fie de acord cu Băsescu, deci am văzut oameni la pușcărie, nu mi-e frică. Ce mă nemulțumește e că sunt în coadă, mi se pare nedrept, mă așteptam să fiu mai în față”, a declarat Badea”.

Redăm, mai jos, numele politicienilor și jurnaliștilor care s-ar fi aflat pe „lista neagră a DNA”, potrivit celor publicate de România TV:

PNL

Adomniţei, Anastasiu, Antonescu, Tăriceanu, Stroe, Dobriţoiu, Predoiu, Scutaru, Orban, Gorghiu, Chiliman, Mănescu, Fenechiu, Teodorescu, Hăncescu, Voicu, Silaghi, Frunzăverde, Meleşcanu, Câmpeanu, Marian Petrache.

PDL

Anastase, Blaga, Berceanu, Boagiu, Boc, Boureanu, Răzvan Murgeanu, Gheorghe Falcă, Gh. Flutur, Scripcaru, Videanu, Udrea, Negoiţă, Ştefanu, Rădulescu, Adrian Cristache, Rădulescu, Popescu, Poteraş, Funeriu, Stoica, Sulfina Barbu, Pavelescu, Toader, Stolojan

PSD

Firea, Andronescu, Dragnea, Mazăre, Şova, Ponta, Robert Negoiţă,  Sârbu, Geoană, Vanghelie, Savu, Ghiţă, L. O. Vasilescu, Stănescu, Şerban, Mihăilescu, Severin, Constantinescu, Nicuşor, Teodorovici, Oprea, G Oprescu, Daniel Constantin, Tudorache, Stănoiu, Rodica Corlăţeanu, Marian Oprişan, Hăncescu, Cozma, Laura Vasilescu,

Jurnaliști

Gâdea, M. Badea, I. Cristoiu, SRS, S. Matei, Alecu Racoviceanu.

Te-ar putea interesa și: