Numărul polonezilor care vor alege ţara noastră ca destinaţie turistică ar putea să crească, în următorii doi ani, la peste 600.000 de persoane pe an, faţă de 276.000, câţi au vizitat România în 2008.

Acesta este obiectivul reprezentanţilor din Ministerului Turismului, pe care l-au stabilit odată cu deschiderea Biroului de Turism din Varşovia, care a avut loc în cadrul Târgului de Turism Tour & Travel 2009.

„Polonia este o piaţă de interes pentru România, din punct de vedere turistic. Biroul de Turism va promova România ca destinaţie turistică şi este datoria firmelor româneşti să ofere pachete şi servicii de calitate. Biroul de Turism va fi o punte de legătură între operatorii polonezi şi cei români”, a declarat Gheorghe Nastasia, secretar de stat în Ministerul Turismului.

În anul 2008 au călătorit în România 276.525 de persoane din Polonia, însă numărul acestora  a reprezentat o creştere cu peste 44% faţă de anul 2007, potrivit datelor Ministerului Turismului. 

„Până în anii ‘90, turiştii polonezi reprezentau un număr semnificativ. Vrem să reluăm şi să amplificăm acest lucru, iar acum avem toate şansele. Era foarte important să avem această structură, şi anume acest birou în Varşovia. Sunt foarte optimist că vom reuşi să aducem mai mulţi turişti polonezi în România”, a afirmat ambasadorul României în Polonia, Gheorghe Predescu.

România este prezentă în al cincisprezecelea an consecutiv la Târgul de Turism de la Varşovia. Manifestarea este cea mai amplă de acest gen din Polonia, însă în plan internaţional, târgul de turism este unul mai restrâns în comparaţie cu manifestările de prestigiu în domeniu.

SURSA: Agerpres