Microsoft se face frate cu Linux?

Microsoft se face frate cu Linux?
Publicat de CAPITAL la 18 decembrie 2002, 12:00

Corporatia lui Bill Gates, care a negat existenta oricarei strategii in acest sens, se confrunta totusi cu o amenintare puternica a softului open source. Acesta a inceput sa castige teren pe piata serverelor de companii care gestioneaza retele si date. Meta Group mai preconizeaza ca pana in 2007 sistemul de operare Linux va fi folosit pe aproape o jumatate din noile servere, ceea ce ii va creste cota de piata de la 15% la 20%, aspect care ii impiedica pe cei de la Microsoft sa ignore Linux ca pl

Corporatia lui Bill Gates, care a negat existenta oricarei strategii in acest sens, se confrunta totusi cu o amenintare puternica a softului open source. Acesta a inceput sa castige teren pe piata serverelor de companii care gestioneaza retele si date. Meta Group mai preconizeaza ca pana in 2007 sistemul de operare Linux va fi folosit pe aproape o jumatate din noile servere, ceea ce ii va creste cota de piata de la 15% la 20%, aspect care ii impiedica pe cei de la Microsoft sa ignore Linux ca platforma pentru baza sa de date, web hosting si aplicatiile de e-mail server. „Credem ca, incepand de la sfarsitul lui 2004, Microsoft va incepe sa mute aplicatiile sale proprietare in mediul Linux. Acesta va ingloba, incetul cu incetul, cele mai importante produse pentru corporatii ale Microsoft, precum SQL Server sau Exchange”, informeaza META Group.

„Am pariat pe Windows si credem ca utilizatorii nostri au de castigat de pe urma acestui pariu”, a spus Peter Houston, director in departamentul de servere din Microsoft. Avocatii Linux sustin ca acest sistem de operare ofera mai multa securitate, flexibilitate si inventivitate intrucat codul sursa ramane deschis, putand fi modificat. Pe de alta parte, Microsoft a devenit cel mai mare producator de soft din lume vanzand licente pentru un software care nu poate fi copiat sau modificat gratuit. Directorii companiei spun ca nu sunt adversarii softului open source, subliniind ca, si in cazul Windows, codul sursa este disponibil, insa doar in anumite limite, partenerilor autorizati si institutiilor de invatamant.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.