Cancelarul german Angela Merkel i-a telefonat marţi lui Joe Biden pentru a-l felicita pentru victoria în alegerile prezidenţiale din SUA şi pentru a-şi exprima „dorinţa pentru o colaborare strânsă şi bazată pe încredere”, a anunţat cancelaria de la Berlin, relatează AFP, conform Agerpres.

Angela Merkel şi „preşedintele american ales au convenit asupra faptului că este extrem de importantă colaborarea transatlantică, date fiind numeroasele provocări la nivel mondial”, a mai spus purtătorul de cuvânt al cancelarului, Steffen Seibert, într-un scurt comunicat.

Cu aceeaşi ocazie, Angela Merkel i-a transmis felicitări şi vicepreşedintei alese Kamala Harris, care va fi prima femeie de culoare ajunsă în această poziţie.

Angela Merkel, care va colabora cu al patrulea preşedinte american de la venirea sa la putere în 2005, a avut relaţii tensionate cu republicanul Donald Trump, care a făcut din Germania un ţap ispăşitor în chestiuni economice şi legate de apărare.

„Lucrurile nu pot fi mai rele cu Joe Biden decât au fost cu Donald Trump”, a scris săptămânalul german Der Spiegel, convins că Angela Merkel „abia a aşteptat ca Donald Trump să plece de la Casa Albă”.

AFP notează totuşi că vor mai persista subiecte de discordie cu SUA, cum ar fi proiectul de gazoduct Nord Stream 2 gestionat de Berlin împreună cu Rusia şi care riscă facă o concurenţă în Europa gazului natural american.

UE propune un nou parteneriat transatlantic

De asemenea, Uniunea Europeană l-a invitat marţi pe preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, să întoarcă pagina trecutului şi să accepte un nou parteneriat transatlantic, ‘coloana vertebrală a unei noi alianţe globale’, transmite sursa citată.

„Sănătate, climă, digital, reforma sistemului multilateral bazat pe reguli: acestea sunt câteva dintre domeniile-cheie în care cred că Europa poate lua iniţiativa şi propune un nou program pozitiv cu Statele Unite”, a pledat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs prin videoconferinţă cu ambasadorii la Bruxelles ai statelor membre UE.

„Ştim că nu putem reveni la ceea ce a fost. Nici în ce priveşte comerţul, nici asupra Parteneriatului transatlantic pentru comerţ şi investiţii (TTIP)”, a arătat şefa CE.

„Nu putem reveni la exact acelaşi program ca acum cinci ani. Nu trebuie să cădem în această capcană. Avem nevoie de o nouă abordare. Pentru că lumea întreagă s-a schimbat, la fel ca Statele Unite şi Europa”, a explicat ea.

„Anumite schimbări în priorităţi şi percepţii merg mult dincolo de un singur politician sau de o singură administraţie. Şi nu vor dispărea în urma unor singure alegeri”, a mai subliniat Ursula von der Leyen.