Totuşi, Berlinul a fost avertizat că există anumite limite privind suveranitatea la care guvernele sunt dispuse să renunţe de dragul disciplinei fiscale. În acest sens, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a spus despre propunerea Germaniei de deciziile privins bugetul Greciei că "nu este rezonabilă, nici democratică şi nici nu ar fi eficientă". Tocmai de aceea, el a spus că a avut o discuţie cu cancelarul german Angela Merkel în care şi-a susţinut punctul de vedere, iar ea a fost de acord.

"Procesul de recuperare din Grecia poate fi adoptat numai de către greci, democratic. Nu poate fi vorba de a pune o ţară sub tutelă. După ce am vorbit cu cancelarul, pot să vă spun că aceasta este şi poziţia ei", a declarat Sarkozy.

Cu toate acestea, Merkel a spus că încă mai crede că statul elen are nevoie de o monitorizare strictă pentru a-şi atinge ţintele privind obţinerea împrumutului, explicând că eşecul repetat al Atenei în implementarea reformelor convenite justifică intervenţia altor state. "Grecia este un caz special. Ei trebuie să pună în aplicare programul complet", a adăugat cancelarul german.

Cele două state care şi-au exprimat refuzul de a semna tratatul privind disciplina fiscală în UE sunt Marea Britanie şi Cehia. "Premierul ceh ne-a spus că, din motive constituţionale, nu poate adera la acest viitor tratat. Nu sunt suficient de familiarizat cu situaţia politică de la Praga pentru a înţelege de ce ceva acceptat în decembrie nu mai este acceptabil acum. Va fi un tratat între 25 de state membre", a explicat Sarkozy.

Statele semnatare au căzut de acord ca în legislaţie să treacă o nouă regulă privind echilibrul bugetar şi sancţiuni în cazul derapajelor deficitelor publice. Acest tratat are scopul de a forţa ţările din zona euro cu un nivel ridicat al datoriei, să-şi reducă deficitul bugetar până la 0,5 la sută din producţia lor economică – o sarcină extrem de dificilă pentru câteva dintre cele mai îndatorate ţări dinr egiune, comentează Financial Times.

Acordul va fi semnat oficial în luna martie.