Meghan Markle și Prințul Harry au decis în urmă cu puțin timp să părăsească familia regală și să se mute în Canada. La scurt timp după mutarea ducilor de Sussex, Meghan Markle a și revenit la viața anterioară, dinainte să formeze un cuplu cu Prințul. Aceasta a semnat un acord de voce cu Disney, în schimbul unei donații către organizația Elephants Without Borders, dedicată conservării vieții sălbatice și ajută la protejarea animalelor împotriva braconajului. Se pare că ducesa vrea să revină la vechea ei viață, cea de actriță.

În plus, potrivit The Times, Meghan ar fi înregistrat transmisia vocală înainte să plece alături de soțul său, în Canada. Ducesa a făcut public noul contract primit, după ce ea și Harry și-au anunțat intenția de a renunța la regalitate.

Pe de altă parte, cei doi ar putea beneficia și din punct de vedere financiar de statutul de cuplu regal. În calitate de persoane cunoscute la nivel internațional, ducii de Sussex ar putea să ceară sume de 6 sau chiar 7 cifre doar pentru participarea la un eveniment.

Cuplul ar putea câștiga zeci de milioane pe an

Potrivit anumitor experți din branșă, dacă cei doi ar deveni, spre exemplu, ambasadori pentru un gigant global, cum ar fi Apple, ar ajunge să câștige chiar și zeci de milioane pe an. Într-un deceniu, Meghan Markle și Prințul Harry ar ajunge la o avere de 1 miliard de dolari.

Reamintim că, faimosul cuplu a anunțat la un moment dat că își doresc să devină independenți financiar. Nimic mai ușor pentru un cuplu regal.

În timpul discuțiilor tensionate înainte de Crăciun, membrii seniori ai familiei regale au acuzat perechea că au fost de acord cu o „firmă, inclusiv Disney”, potrivit unui raport.

Daruri de la Disney

De asemenea, în mai, ducii de Sussex au primit un cadou din partea Disney, o frumoasă animație de acuarelă Winnie-the-Pooh, cu prilejul nașterii fiului celor doi. Animația a fost desenată manual de artistul principal Kim Raymond.