„Ţinând cont de preocupările în creştere în materie de sănătate legate de virus, conducerile FMI şi Băncii Mondiale, precum şi consiliile lor de administraţie, au convenit să pună în aplicare un plan comun pentru a adapta reuniunile din primăvara 2020 la un format virtual”, au declarat Kristalina Gheorghieva, directoarea generală a FMI, şi David Malpass, preşedinte al Băncii Mondiale.

Cei doi lideri subliniază că sunt „profund preocupaţi de evoluţia situaţiei coronavirusului şi a tragediei umane” pe care o provoacă. „Obiectivul nostru este de a ne servi eficient toţi membrii, garantându-le în acelaşi timp sănătatea şi securitatea participanţilor şi personalului la reuniunile de primăvară”, au mai precizat cei doi, potrivit Agerpres.

În cursul acestor reuniuni, FMI şi Banca Mondială publică previziunile lor actualizate privind creşterea economiei mondiale. Delegaţii din ţările membre ale instituţiilor, economişti şi jurnalişti participă la numeroase conferinţe de presă, seminarii şi dezbateri pe o multitudine de teme.

Pe marginea acestor evenimente are loc şi reuniunea G20. „Rămânem pe deplin hotărâţi să menţinem un dialog productiv cu părţile implicate şi vom profita din plin de capacităţile noastre de conectare informatică şi virtuală pentru a organiza consultările politice esenţiale cu membrii”, au subliniat Kristalina Gheorghieva şi David Malpass.

Ei adaugă că vor continua „să împărtăşească analizele” FMI şi ale Băncii Mondiale. „Cu acest format adaptat, suntem convinşi că ţările noastre membre vor fi în măsură să se angajeze eficient asupra chestiunilor economice mondiale urgente”, au conchis ei.