Seara a început cu o probă dificilă care le-a testat abilitatea de găti cel mai creativ amouse bouche, la finalul căreia Ionuț Mărieș a fost primul finalist eliminat din lupta pentru marele premiu. Cezar și Alina au continuat bătălia, fiind nevoiți să pregătească pentru cei trei jurați un meniu complet: aperitiv, fel principal și desert. Fiecare dintre ei a demonstrat că a reușit să evolueze considerabil de la audiții și până în prezent, iar preparatele lor pregătite în marea finală le-au îngreunat decizia juraților.

Finala MasterChef a fost lider absolut de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 8.7 puncte de rating și 31% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 2.9 puncte de rating și 10.2% share.

Silviu Chelaru, Joseph Hadad și Cosmin Tudoran au decis că persoana care a reușit să demonstreze cele mai bune abilități culinare este Alina Gologan.

Vizibil emoționată și extrem de fericită, ea a declarat: ”Câştigarea titlului MasterChef reprezintă recunoaşterea muncii mele de pe toată durata competiţiei. A fost un concurs puţin dulce, puţin picant, presărat cu mirodenii de emoţie, care ne-a frământat pe toţi ca pe aluat. Cu toate acestea, în această ediţie am spulberat mitul cum că bărbaţii domină bucătăria, deşi competiţia mea masculină a fost acerbă. Nu m-am visat cu trofeul în mână decât după ce am intrat în pâine, ca să spun aşa. Abia în ultimele etape am realizat că trebuie să am mintea mai ascuţită decât cuţitele şi să mă concentrez, pentru că pot face o surpriză frumoasă. Sunt o gurmandă care a îndrăznit la mai mult şi mi-a ieşit pentru că am pus pasiune şi multă muncă în această reţetă a succesului. Este unul dintre cele mai fericite momente din viaţa mea şi mă simt norocoasă că am atât de mulţi oameni în jur, alături de care mă pot bucura de un moment pe care îl trăieşti o singură dată. Pentru mine, titlul MasterChef 2019 este un preparat care se împarte cu cei dragi şi tot ce vreau să vă mai spun e “bon appetit”!”