Marea Britanie ia măsuri urgente împotriva noilor tulpini de Covid-19. Autoritățile de la Londra vor să dispună cât mai repede de un vaccin eficient împotriva acestora.

Trebuie precizat că în Regatul Unit au fost deja vaccinate peste 20 de milioane de persoane cu prima doză.

Marea Britanie ia măsuri urgente. Se cere o abordare accelerată

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a declarat joi că guvernul preconizează să “accelereze” procedurile pentru a aproba viitoarele vaccinuri care vor combate noile variante ale coronavirusului, relatează EFE.

La vizitarea unui laborator din Glasgow (Scoţia), Hancock a declarat că Ministerul va adopta “o abordare accelerată în vederea aprobării în siguranţă a viitoarelor vaccinuri care să funcţioneze împotriva variantelor” de SARS-CoV-2.

Hancock a remarcat că “programul naţional de vaccinare a fost în mod clar o poveste de succes în Marea Britanie”, unde au fost deja vaccinate peste 20 de milioane de persoane cu prima doză.

Se studiază securitatea şi eficacitatea a noi vaccinuri

“Faptul că am putut dezvolta atât de repede vaccinuri este datorită abordării riguroase, dar şi flexibile, a MHRA (organismul britanic de reglementare a medicamentelor), care a studiat cât mai repede posibil securitatea şi eficacitatea vaccinurilor”, a spus ministrul sănătăţii.

El s-a declarat încântat că acest organism va adopta aceeaşi abordare şi pentru “aprobarea de vaccinuri ce ar putea funcţiona împotriva noilor variante”.

La rândul ei, consiliera delegată a MHRA, June Raine, a declarat că nu există evidenţe care să arate că actualele seruri nu sunt eficiente împotriva noilor tulpini.

Modificarea vaccinurilor existente

Raine, care a participat la o conferinţă de presă alături de Hancock, a subliniat preocuparea cu privire la “apariţia noilor variante – cea din Kent, Africa de Sud şi Brazilia – mai contagioase astfel încât experţii sunt pregătiţi să efectueze, când va fi necesar, actualizări pentru a se asigura că vaccinurile administrate populaţiei sunt total eficiente”.

“Obiectivul nostru este de a ne asigura că modificările efectuate asupra viitoarelor vaccinuri pot fi disponibile într-un interval de timp cât mai scurt posibil, dar fără să afecteze securitatea, calitatea şi eficienţa lor”, a explicat June Raine.

Responsabila MHRA a ţinut totuşi să reitereze că nu s-au găsit “evidenţe” care să ateste că actualele seruri utilizate în ţară “sunt lipsite semnificativ de eficienţă”.