“Am discutat şi despre congres. Am stabilit o dată, pe 29 februarie să aibă loc congresul, urmând totuşi ca Biroul Naţional de luni să aibă ultima decizie, dacă e pe 29 (februarie – n.r.) sau 7 (martie – n.r.), astfel încât toate procedurile legale şi toţi colegii să poată participa la aceste alegeri”, a afirmat Ciolacu, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Ciolacu a precizat că, la congres, candidaţii pentru funcţia de preşedinte vor prezenta proiecte politice şi echipa. “Decizia a fost clară: se va merge cu candidaturi pe proiecte politice şi în echipă”, a spus el, potrivit Agerpres.

Potrivit liderului PSD, vor fi mai multe modificări ale statutului care vor fi supuse votului la congres. “Am mai decis modificări statutare care vor fi supuse votului congresului, cum este lărgirea Comitetului Executiv – şi schimbarea denumirii Comitetului Executiv – cu primarii de municipii reşedinţă de judeţ şi preşedinţii de consilii judeţene, intrarea de drept a primelor organizaţii ca scor electoral în Biroul Permanent Naţional şi multe altele, pe care o să le prezentăm la Biroul Permanent Naţional”, a adăugat Ciolacu.

Întrebat de ce propune să se meargă pe două funcţii de preşedinţi executivi şi patru de prim-vicepreşedinţi, Ciolacu a răspuns: “Este o nouă abordare. Ultimul cuvânt îl va avea Biroul Permanent Naţional de luni”. Marcel Ciolacu a mai anunţat că PSD va merge în alegeri cu acei candidaţi care nu au condamnări cu hotărâri judecătoreşti definitive. “Am mai luat o decizie: PSD nu va avea niciun candidat care are o hotărâre definitivă a unei instanţe, indiferent dacă vorbim de candidaturi la aleşii locali sau la parlamentari”, a precizat el.

Rolul lui Ion Iliescu în PSD, incert

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat dacă Ion Iliescu mai este sau nu preşedinte de onoare al PSD. “Din câte ştiu, nu. Nu ştiu, nu e o prioritate a mea domnul Iliescu, dacă este preşedinte de onoare, unde e Statutul”, a răspuns Ciolacu.

Totodată, el s-a arătat deranjat de întrebarea dacă la viitorul congres al PSD Ion Iliescu îşi va păstra aceasta calitate sau nu: “Nu ştiu dacă această calitate trebuie să i-o confere fiecare congres, necongres, nu înţeleg fondul problemei dumneavoastră, ce anume doriţi. Ion Iliescu a reprezentat un simbol pentru România şi pentru democraţie. A reprezentat pentru că s-a retras din viaţa publică domnul Iliescu”.