La nivel de 2011 însă, indicatorul de solvabilitate pe total sistem a crescut cu aproape un procent în semestrul II al anului trecut, creștere datorată majorărilor de capital social impuse de BNR băncilor comerciale.
Majorarea a indicatorului de solvabilitate pe parcursul anului trecut, determină banca centrală să nu mai aibă cerințe privind majorările de capital social ale băncilor pentru lunile februarie-martie. În partea a doua a semestrului doi, noi necesități de capital ar putea să apară, spun surse din BNR.  Într-adevăr, în ultima lună a anului trecut capitalul social al băncilor participante la sistem a crescut cu 4,58% de la 17,48 miliarde lei la 18,29 miliarde lei.
În 2011, pierderea netă pe total sistem a fost de 425,4 milioane de lei (aproximativ 100 de milioane de euro), în condițiile în care 22 de bănci au înregistrat profit și 19 au avut pierderi.
Totalul provizioanelor la 31 decembrie 2011 a fost de 30,7 miliarde lei (7,3 miliarde de euro), în timp ce valoarea creditelor restante ale persoanelor fizice (valoarea brută din bilanțul monetar) a fost de 5,9 miliarde de lei.