„Este o mare realizare, trebuie să recunoaştem acest lucru, este cert, după Revoluţie, cea mai mare realizare de acest tip, de tip metrou, din România”, a afirmat Iohannis, la deschiderea magistralei de metrou Eroilor – Drumul Taberei.

Totodată, acesta a mai precizat că perioada de realizarea a proiectului a fost una destul de lungă, iar această linie risca să devină o adevărată legendă dacă Guvernul nu ar fi insistat atât de mult.

”Această linie risca să devină o legendă, o legendă a amânărilor, dar uite că a venit un Guvern hotărât și lucrările s-au finalizat. Este foarte important să se continue pe acestă linie, oamenii își doresc infrastructură și Guvernul va trebui să insiste foarte mult, și eu voi insista foarte mult pentru dezvoltarea infrastructurii de transport.

Important de subliniat este că o bună parte din această investiție s-a finanțat din fonduri europene. Avem în continuare acces la fonduri europene, avem la dispoziție sume imense.

O perioadă complicată.

Perioada în care trăim este una complicată și nu mă refer complicațiile politice, ci la pandemie.

În final, domnule prim-ministru, domnule ministru vă așteaptă multe, multe lucrări unele dintre ele începute, altele planificate. Vă doresc mult succes, multă putere de muncă. ”, a mai spus Klaus Iohannis.

M5 este singura magistrală construită după revoluţie, celelalte fiind realizate în perioada comunismului, și ar fi trebuit să fie gata în 2015. Ea va conecta cartierul Drumul Taberei de reţeaua de metrou.

Magistrala 5 de metrou are 10 staţii: Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou: Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2.

Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, POIM 2014 – 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei.

Sursa foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei