A durat puțin. Duse sunt acele vremuri nesofisticate, în care nu exista ANAF, Garda Financiară sau inspectorate de toate felurile și în care nimeni nu lua credit de la bancă pentru a-și pune pe roate afacerea sau pentru a-și construi locuința. Acum avem și noi instrumente moderne cu care să urcăm pe culmile progresului și civilizației: avem impozite cu carul – căci altfel, vorba politrucului machiat în tehnocrat, de unde să facem autostrăzi, școli, spitale ș.a. – și, pentru a putea totuși să mai învârtim ceva, avem bănci care ne dau credite. Simt că ne modernizăm, ce să mai… Partea proastă este că ne modernizăm, dar continuăm să rămânem săraci, avem o creștere economică medie post-revoluționară de 1%, aproape un sfert din salariați câștigă salariul minim pe economie, iar majoritatea mai puțin decât salariul mediu. Guvernanții se fac că lucrează în continuare pentru binele societății și produc măsuri peste măsuri. Ultima măsură din categoria „Fă-te că lucrezi!“ este reducerea ratelor la credite pentru cei cu salarii sub medie. La această oră nu îmi este foarte clar care va fi exact impactul, probabil că el este minor, așa cum a calculat revista Capital, altminteri nu ar fi stârnit aprobarea FMI. Dar mai interesantă decât semnificația exactă a proiectului este intenția, principiul care stă la baza acestei măsuri. Ce se urmărește exact? Stimularea economiei? Deci se recunoaște faptul că economia merge prost, că oamenii trăiesc sub constrângeri bugetare mari. Dacă așa stau lucrurile, atunci de ce nu se adoptă o măsură mai transparentă și mai simplă – reducerea fiscalității? De ce se adoptă o măsură atât de țintită și tocmai de aceea discriminatorie? Răspunsul este, probabil, acela că statul vrea mai degrabă să facă un bine băncilor. Unii vor spune că Guvernul vrea să îi sprijine de fapt pe nevoiași, dar atunci revin cu întrebarea: de ce nu s-a adoptat o măsură transparentă de reducere a poverii fiscale pentru săraci? Nu văd alt motiv în afară de acela că, în realitate, statul are o afacere cu băncile. Problema este că acționând în acest fel, nu se poate spune că statul îi ajută pe săraci, ci că el creează hazard moral. Practic, le întinde o momeală persoanelor cu datorii la bănci și venituri reduse.

Încă ceva: dacă e adevărat că stimulăm economia amânând ratele la bancă pentru doi ani, atunci de ce nu dă Guvernul o ordonanță prin care să amâne ratele la bancă pentru 30 de ani, scutindu-ne apoi de impozite încă pe atât? Dacă tot este să stimulăm economia, atunci să nu șovăim, să facem tovărășește un „mare salt înainte“. Evident, nu cred în povestea stimulării. În general, creșterea economică pe datorie este problematică, asta ar fi trebuit să înțelegem până acum. Și pun pariu că nu a făcut nimeni niciun calcul referitor la cum va afecta bugetul statului peste doi ani reducerea de impozite. Există un motiv întemeiat pentru asta: cine știe cine o mai fi la guvernare peste doi-trei ani? Lasă, să mai ia și alții măsuri.

Te-ar putea interesa și: