Ludovic Orban reacționează după apariția fotografiei în care apare fumând în birou și care s-a viralizat pe Facebook.

„Nu ştiu despre ce e vorba, când o să umblu o să mă uit. Acuma m-am dat jos din avion, am fost plecat la Mureş şi la Maramureş, habar n-am. Ştiu eu în ce poză apar? Şi ce să fac? Asta e. Dacă e o poză, e o poză. Asta e „, a transmis premierul Ludovic Orban, vineri seară, conform Mediafax.

Fotografia a devenit virală pe Facebook

O fotografie în care apar premierul Ludovic Orban, fumând, alături de mai mulți membri ai Guvernului, era distribuită vineri seara pe Facebook. Potrivit unor surse politice, fotografia ar fi fost realizată cu ocazia zilei de naștere a lui Ludovic Orban, în data de 25 mai. Niciunul dintre miniștrii prezenți în fotografie nu poartă mască de protecție.

În poză apar premierul Ludovic Orban care fumează, Raluca Turcan, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul de externe Bogdan Aurescu și ministrul transporturilor Lucian Bode.

De asemenea, este la masă vicepreimierul Raluca Turcan. În încăpere mai sunt ministrul Bogdan Aurescu, care are în mână un trabuc, ministrul Virgil Popescu care are un pahar cu băutură în mână, dar şi ministrul Lucian Bode. Din fotografie se vede clar că cel puţin o persoană mai este în încăpere. Fotografia a fost intens distribuită pe Facebook, majoritatea comentariilor fiind critice. Fotografia a dat motiv de critică şi multor politicieni.

”Porunca 1 – Să purtaţi masca în locuri închise!
Porunca a 2 a – să păstraţi distanţă socială!
Porunca a 3 a – să nu fumaţi în instituţîi publice!
Porunca a 4 a – să nu spui că nu ai bani de alocaţii pentru copii în timp ce tu bei un whiskey care costă cât alocaţia pe 6 luni
Porunca a 5 a – să nu nu spui că nu ai bani de pensii când fumezi cigars care costă cât pensia pentru o lună
Porunca a 6 a – poţi să faci ce vrei tu la Guvern pentru că acolo te-a pus Iohannis şi nu poporul/ deci batjocoreşte-i cât vrei că nu contează/ toate regulile sunt pentru “fraierii” de români nu pentru Echipa PNL
Porunca a 7 a – să ieşi să spui că whiskey şi cigar sunt rămase de la PSD şi ei doar distrugeau «ciumă roşie»
Porunca a 8, 9, 10 a – dacă îi mai votaţi pe aceşti oameni înseamnă că vă place să fiţi trataţi aşa!!!
Am întrebat şi eu foştii colaboratori de la Guvern ce făceau în acel birou şi la ce se uitau (cunosc biroul acela de la Etajul 1) – am aflat răspunsul : se uitau la televizor şi ascultau pentru că era Victor Ponta la RTV! Serios, a scris Ponta pe Facebook.

De asemenea, Eugen Teodorovici cere demisia premierului.

”Asta se întâmplă în biroul prim-ministrului României‼ Ţara arde şi PNL-iştii … Asta fac “liberalii” la guvernare‼ (…) Orban şi gaşca lui de hoţi şi trădători de ţară fumează, consumă băuturi alcoolice şi îşi ghiftuiesc burdihanele, culmea … în birourile instituţiilor publice pe care le conduc‼ RUŞINE ORBAN, RUŞINE PNL‼ DEMISIA‼”, a scris Teodorovici pe Facebook.