Problemele continuă pentru Liviu Dragnea! A fost carantinat de ori, în trei luni

În acest context, avocații lui Dragnea susțin că la penitenciarul Rahova se întâmplă lucruri ilegale. Astfel, a fost depusă o plângere la conducerea penitenciarului și la judecătorul de supraveghere.

Liviu Dragnea se plânge de încălcarea flagrantă, nerespectarea și împiedicarea execitării drepturilor prevazte de Legea 254. El consideră că această carantină, a treia, este nelegală, întrucât în luna decembrie a fost externat din Spitalul penitenciarului.

Avusese COVID, a fost declarat vindecat și la dată de 10 februarie a fost din nou carantinat, retestat, cu rezultatul testului PCR negativ dar ținut în carantină în continuare până în 23 februarie”, a declarat jurnalista Adina Anghelescu pentru Antena 3.

Alte drepturi încălcate destul de grav

Potrivit sursei menționate, Dragnea a fost carantinat din nou, chiar dacă nu manifestă simptome specifice infecției cu noul coronavirus. Avocații fostului șef PSD arată că acesta a fost ținut în carantină și nu a mai avut dreptul la muncă.

„Acum iar a fost în dată de 12 martie carantinat deși nu manifestă simptome specifice. Și se spune foarte clar în Ordinul 1819 că atunci când pacientul a fost vindecat de SARS-CoV-2 nu mai trebuie retestat PCR timp de 90 de zile de la vindecare.

Deci tot timpul l-au ținut în carantină, avocații spun că nu a mai avut dreptul la muncă. Se apropie termenul pentru eliberare cnditionata și dacă ar fi muncit, zilele respective s-ar fi scăzut cumva.

Mai e vorba și de alte drepturi încălcate destul de grav. Pentru că Liviu Dragnea a avut o intervenție, un chist pe spate, iar asistenta i-a spus să se panseze singur. Nu se știe cum, pentru că pe spate nu putea să facă singur această operațiune.

Și mai este un aspect în plângere. Interzicerea dreptului la asistența juridică. Avocații nu au putut lua legătura cu el”, a completat aceasta.

Sursă foto INQUAM / Octav Ganea