Activitatea de monitorizare a vizat mai multe sute de angajaţi de la un centru de servicii din Nuremberg. Începând din 2014, managerii H&M de la acest centru au strâns informaţii care aveau legătură cu viaţa privată a angajaţilor, precum diagnostice medicale, probleme de familie şi convingeri religioase.

Aceste informaţii erau înregistrate şi stocate digital într-un sistem care putea fi accesat de 50 de manageri din întreaga companie, a precizat miercuri comisarul pentru protecţia datelor şi libertatea informaţiei din Hamburg.

„Acest caz demonstrează un dispreţ grav faţă de normele privind protecţia datelor”, a subliniat Johannes Caspar, preşedintele autorităţii din Hamburg, adăugând că nivelul ridicat al amenzii „este justificat şi ar trebui să descurajeze companiile să încalce viaţa privată a angajaţilor”.

H&M susține că a luat măsuri pentru corectarea acestei situații

La rândul său, H&M a admis că au existat „deficienţe la centrul de servicii”, susţinând că a luat măsuri pentru a corecta această situaţie.

Grupul suedez şi-a cerut scuze faţă de angajaţii afectaţi.

Amenda aplicată H&M este cea mai mare anunţată până acum în Germania, în conformitate cu regulamentul GDPR. Germania este principala piaţă a companiei Hennes & Mauritz.

Grupul suedez are şapte branduri: H&M, COS & Other Stories, Monki, Weekday, Arket şi H&M Home.

Primele magazine H&M din România au fost inaugurate în primăvara anului 2011. Compania H&M (Hennes & Mauritz) a fost înfiinţată în 1947, în Vasterls, Suedia.

H&M se așteaptă la pierderi în acest an

Hennes & Mauritz AB (H&M), al doilea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, a raportat o scădere cu 46% a vânzărilor în martie, din cauza restricţiilor introduse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (Covid-19), şi a avertizat că se aşteaptă la pierderi în acest trimestru, transmit Bloomberg şi Reuters.

Epidemia a forţat H&M să închidă temporar majoritatea magazinelor, să facă concedieri masive şi să renunţe la plata dividendelor, pentru prima dată de la listarea companiei suedeze, în 1974.

„În condiţiile scăderii dramatice a pieţei, a trebuit să adoptăm multe decizii dificile şi acţiuni puternice. Cu fiecare zi în care magazinele rămân închise, situaţia devine din ce în ce mai îngrijorătoare”, a afirmat noul director general Helena Helmersson.