Răsturnare de situație în ceea ce privește schimburile comerciale mondiale. Acestea au scăzut cu 9% în 2020. Totul s-a petrecut în pofida unei reveniri pe final de an stimulată de ţările din estul Asiei. Estimările au fost publicate miercuri de Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), transmite Reuters.

Carantina a provocat o contracţie de 15% în prima jumătate a anului 2020. Ulterior, comerţul mondial şi-a revenit în a doua jumătate a anului. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care în trimestrul patru comparativ cu trimestrul trei comerţul cu bunuri a crescut cu 8%, subliniază UNCTAD. Această revenire se datorează în principal ţărilor în curs de dezvoltare. Este vorba în special celor din estul Asiei. Aici comerţul cu bunuri a crescut cu 12% în ritm anual în trimestrul patru.

“Economiile din estul Asiei au fost în fruntea procesului de revenire cu o creştere solidă a exporturilor şi majorarea cotei pe piaţa mondială, deoarece au putut să facă faţă mai bine provocărilor pandemiei”, subliniază UCTAD. Instituția a arătat că majoritatea sectoarelor manufacturiere şi-au revenit în trimestrul patru. Excepție au făcut energia şi transporturile.

Schimburile comerciale, declin semnificativ

La finele anului trecut comerţul cu servicii a stagnat la nivelul înregistrat în trimestrul al treilea. Cauza a reprezentat-o continuarea restricţiilor de călătorie. Acest lucru este susținut în raportul UNCTAD. Pe ansamblu, comerţul global de bunuri a scăzut cu 6% în anul 2020. Este un declin semnificativ dar care este totuşi cu 10,5 puncte procentuale mai bun decât colapsul înregistrat de comerţul cu servicii.

UNCTAD avertizează că revenirea comerţului mondial ar urma să încetinească din nou în primul trimestru din 2021. Asta pentru că pandemia de coronavirus va continua să perturbe industria călătoriilor. Pentru primul trimestru din 2021, UNCTAD vine cu noi estimări. El vorbește de o scădere de 1,5% a comerţului cu bunuri comparativ cu trimestrul precedent. Totodată, ia în calcul o scădere de 7% a comerţului cu servicii. Prognozele sale sunt nesigure din cauza pandemiei şi a incertitudinilor cu privire la pachetele de stimulare.