Lovitură majoră pentru Klaus Iohannis după ultimele informații privind preferințele românilor în materie de politicieni. Șeful statului nu mai este în topul încrederii conform ultimului sondaj Avangarde. Astfel, Alexandru Rafila, Mircea Geoană și Nicolae Ciucă sunt pe podium, în timp ce Florin Cîțu și Rareș Bogdan ocupă ultimele locuri. De asemenea, s-a aflat câți români sunt în favoarea unui sprijin militar oferit Ucrainei în războiul împotriva Rusiei.

Lovitură majoră pentru Iohannis în sondaje

Conform ultimului sondaj Avangarde comandat de PSD, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, şi actualul premier Nicolae Ciucă sunt pe primele trei locuri în topul încrederii la români, toţi cu un procent de 34%.

La polul opus, politicienii în care românii au cea mai puțină încredere sunt liderul PNL Florin Cîţu și Rareș Bogdan, ambii cu 6%, și primarul Capitalei, Nicușor Dan, care are 8% din încrederea românilor. Sondajul mai arată că PSD ar obţine 35%, PNL – 16% și AUR – 15% dacă ar avea loc alegeri parlamentare acum.

Astfel, potrivit datelor sondajului, Alexandru Rafila are 34% cotă de încredere, Mircea Geoană are 34%, iar Nicolae Ciucă are tot 34% încredere. Pe următorul loc este liderul PSD Marcel Ciolacu, cu 30% din cota de încredere a celor chestionaţi.

În ceea ce privește războiul din Ucraina, 51% dintre respondenți cred că Guvernul a gestionat bine criza refugiaţilor, în timp ce 19% spun că Executivul s-a descurcat prost. De asemenea, 63% dintre români se opun unui posibil sprijin militar oferit de țara noastră Ucrainei, iar 18% sunt în favoarea sprijinului. Sondajul Avangarde a fost realizat telefonic în perioada 22-29 martie, pe un eşantion de 900 de persoane.

Discuții importante avute de Nicoale Ciucă în contextul crizei din Ucraina

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, joi la Palatul Victoria, cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale. În cadrul întrevederii, a fost analizat răspunsul Uniunii Europene la criza generată de agresiunea militară rusă din Ucraina.

Premierul român a subliniat nevoia de a beneficia de solidaritatea europeană atât în privinţa gestionării fluxului de refugiaţi din Ucraina, cât şi pentru a proteja economia românească şi cetăţenii de efectele crizelor multiple pe care le traversăm, arată un comunicat de presă al Guvernului..

Cei peste 620.000 de refugiaţi care au intrat în România de la debutul conflictului, dintre care foarte mulţi sunt copii, au beneficiat de sprijinul solidar al autorităţilor şi societăţii civile, care au asigurat şi continuă să asigure adăpost, hrană şi servicii sociale integrate, inclusiv pentru accesul copiilor  la educaţie. O atenţie specială a fost acordată nevoii de sprijin pentru Republica Moldova, afectată de valul de refugiaţi, pe fondul problemelor economice cu care se confruntă.