Dosarul civil în care fostul lider al PSD Liviu Dragnea solicită magistraţilor dizolvarea organizaţiei PSD Teleorman se reia joi, 4 iunie, la Tribunalul Bucureşti. În acest dosar este chemat în judecată şi Partidul Social Democrat.

Surse judiciare afirmă că Liviu Dragnea va fi scos astăzi din Penitenciarul Rahova şi adus în faţa instanţei, unde va avea şansa să le explice magistraţilor motivele acţiunii sale.

Procesul a avut un prim termen în timp ce România se afla sub starea de urgenţă, aşa că procesul a fost amânat. Acţiunea iniţială a fost depusă de către Liviu Dragnea pe 28 august 2019 la Tribunalul Teleorman, însă judecătorii de acolo au declinat dosarul. Pe 9 octombrie 2019, Tribunalul Teleorman a admis “excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Teleorman – Secţia Civilă, invocată din oficiu” şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 1, Bucureşti. Şi aceasta a declinat cauza, astfel că dosarul a fost înregistrat pe 10 februarie 2020 la Tribunalul Bucureşti.

Obiectul dosarului este “partide politice dizolvare persoană juridică – art.253 CC. – declinare”, potrivit stiripesurse.ro.

Liviu Dragnea şi PSD s-au mai confruntat în sala de judecată

Nu este pentru prima oară când Liviu Dragnea se războieşte în instanţă cu Partidul Social Democrat.

Fostul lider PSD a contestat în trecut alegerea Vioricăi Dăncilă în fruntea partidului şi a cerut dizolvarea formaţiunii. Instanţa de judecată a respins, în primă instanţă, solicitarea înaintată de Liviu Dragnea, însă acesta a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

Dragnea a pierdut însă irevocabil acțiunea după ce Curtea de Apel a respins apelul din primul dosar, în luna decembrie 2019.