Liderii G7 au discutat despre revenirea economiei. Relația cu China nu a fost uitată

Liderii G7 au discutat despre revenirea economiei. Relația cu China nu a fost uitată
Publicat de Corina Chiriac la 20 februarie 2021, 15:44

Vineri a avut loc Summit-ul G7 în cadrul căruia a participat și președintele american Joe Biden. Amintim că este primul său summit de acest fel de când este președinte. Discuțiile au avut legătură cu revenirea economiei și relație cu China.

Liderii G7 au discutat vineri, în cadrul sumit-ului, despre reconstruirea economiilor lumii având în vedere pandemia de coronavirus. Această reconstruire ar urma să se facă prin liber schimb. n plus, s-a discutat și despre contracararea politicilor „neorientate spre piață” ale Chinei.

Liderii au cerut o apărare mai puternică împotriva unei eventuale viitoare pandemii, discutând inclusiv posibilitatea unui tratat global pentru sănătate, dar accentul a fost pus pe o redresare prietenoasă cu mediul înconjurător, chiar în ziua în care Statele Unite au au revenit în cadrul acordului pentru climă de la Paris.

„Vom avea nevoie de locuri de muncă și creștere după această pandemie”, a spus Johnson în deschiderea reuniunii.

Potrivit unui comunicat de presă, G7 va promova economiile deschise, „fluxul de date pe bază de încredere” și va lucra la „un sistem de tranzacționare multilateral modernizat, mai liber și mai corect, bazat pe reguli”.

Liderii G7 au vorbit și despre relația cu China

Referitor la China, liderii G7 au spus că „se vor consulta reciproc cu privire la abordări colective față de politicile și practicile care nu sunt orientate spre piață”.

Totuși, deși Biden a desemnat China drept „cel mai serios concurent” al Statelor Unite, țara a fost menționată o singură dată în comunicatul oficial.

Tonul summit-ului a fost în mod clar orientat spre cooperare, după ce Biden a venit cu un mesaj de reimplicare în cadrul instituțiilo globale, după cei patru ani de mandat ai lui Donald Trump.

Fonduri de miliarde de dolari pentru COVAX

Liderii G7 au promis fonduri de miliarde de dolari pentru COVAX, un program de vaccinare împotriva COVID-19 pentru țările mai sărace.

„COVID-19 arată că lumea are nevoie de o apărare mai puternică împotriva riscurilor viitoare la adresa securitatea sănătății globale. Vom continua să ne sprijinim economiile pentru a proteja locurile de muncă și să sprijinim o redresare puternică, durabilă, echilibrată și favorabilă incluziunii”, se arată în comunicatul G7.

G7, format din Statele Unite, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Canada, are un produs intern brut cumulat de aproximativ 40 de trilioane de dolari – aproape jumătate din economia globală.

Sursă foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.