Lia Olguța Vasilescu se dezlănțuie: Nu mai suntem la guvernare, altfel implementam tot

Lia Olguța Vasilescu se dezlănțuie: Nu mai suntem la guvernare, altfel implementam tot
Publicat de Iulian Luca la 18 noiembrie 2019, 09:00

Olguța Vasilescu răspunde acuzațiilor conform cărora guvernul PSD a condus țara cu două bugete, precum Al Capone: previziunile apocaliptice nu au fost niciodată cu conexiuni în realitate. Aceasta precizează că programul de guvernare al PSD a fost implementat în mare parte până să fie dați jos de la guvernare.

Vicepreşedintele PSD reacționează din nou la acuzațiile ministrului Finanțelor, Florin Cîțu. Acesta spunea că guvernarea PSD a condus țara după două bugete, unul prezentat în Parlament şi altul pentru finanţarea baronilor locali, exact metoda folosită de Al Capone. Olguța Vasilescu se apără și spune că aproape 80% din programul PSD a fost implementat iar creșterile de venituri nu au fost făcute pe împrumuturi.

„Dacă noi am avut un guvern de incompetenți mă întreb cât de incompetente or fi guvernele celelalte din Uniunea Europeană care nu au reușit să ne depășească la creștere economică. (…) Am reușit să ținem deficitul sub 3%. Acum două săptămâni Banca Mondială a venit și a spus că și anul acesta se poate ține deficitul sub 3%, domnul Cîțu spune că deficitul va fi 4. Numai că domnul Cîțu spusese și anul trecut că va fi 7. În tot cazul, previziunile apocaliptice nu au fost niciodată cu conexiuni în realitate.

Cred că trebuie să ne uităm și la PIB. PIB-ul a crescut cu 35% față de cum am preluat România acum trei ani de zile și nu a crescut doar pe consum. Salariul minim pe economie a crescut de la 1250, cât am preluat noi când am venit la guvernare, până la 2080. Nu mai vorbesc de veniturile profesorilor, medicilor și așa mai departe. Creșterile la pensii au fost mari și nu am făcut aceste lucruri din împrumuturi.

Am preluat o datorie publică de 37% în 2016 și am ajuns cu o datorie de 35%.(…) Până acum aproape 80% din programul de guvernare cu care am venit în campania electorală din 2016 este deja implementat. Mai rămăsese o parte care sigur trebuia implementată în anul 2020, dar, din păcate, nu mai suntem la guvernare”, a spus Lia Olguța Vasilescu, sâmbătă seară la Antena 3.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.