“PSD a preluat datoria publica la 37 la sută și a lăsat-o la 35 la sută când a plecat de la guvernare. Cu toate astea, aduceți-vă aminte câte blesteme și câte ocări primeam zilnic din cauza unora care credeau manipulările mincinoase că “PSD se împrumută ca să mărească salarii și pensii și vor plăti asta până și nepoții noștri”.

Mai vedeți vreunul din ei zvârcolindu-se acum ca a adus datoria publică actuala guvernare la 48 la sută?!!!!! Fără creșteri de pensii și salarii, fără să vă apară prin curte vreo autostradă sau vreun spital și fără vreo investiție notabilă pentru pandemie… Aveți ce ați votat, dragilor!”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

Datorie guvernamentală de peste 503,6 miliarde de lei

Potrivit unor date centralizate de Ministerul Finanțelor, datoria guvernamentală, de la finele primei luni din acest an, a fost de peste 503,6 miliarde de lei, respectiv 47,8% din PIB, faţă de 498,35 miliarde lei (47,3% din PIB) la sfârşitul lui 2020.

Din toată această datorie, suma de 14,5 miliarde de lei reprezenta datoria pe termen scurt, iar restul datoria pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 424,77 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat.

Datoria administraţiei publice centrale se ridica la 487,68 miliarde de lei, din care 473,206 miliarde de lei pe termen mediu şi lung, cea mai mare parte fiind în lei (230,59 miliarde de lei) şi euro (214,57 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale se cifra la 15,91 miliarde de lei, la finele lui ianuarie 2021, din care 15,88 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 255,79 miliarde de lei (24,3% din PIB), din care 251,13 miliarde de lei cea a administraţiei publice centrale şi 4,665 miliarde de lei a administraţiei publice locale, şi aproape în totalitate (255,394 miliarde de lei) era pe termen mediu şi lung.