Leonard Orban: Peste 1.000 de refugiaţi vor ajunge în România în luna noiembrie

Leonard Orban: Peste 1.000 de refugiaţi vor ajunge în România în luna noiembrie
Publicat de Valentin Vioreanu la 2 septembrie 2015, 08:53

Primii imigranţi pe care România s-a angajat să-i primească la cererea Uniunii Europene vor sosi în ţară în luna noiembrie, a declarat marţi Leonard Orban, consilierul pe politici europene al preşedintelui Klaus Iohannis, într-un interviu acordat Europa FM.

 

Potrivit acestuia, în total, în România vor ajunge puţin peste 1.700 de refugiaţi, însă ei vor sosi treptat în cele şase centre de primire disponibile şi vor fi verificaţi. Cine nu va avea dreptul la azil nu va putea rămâne în România, a precizat Orban.

'Cele şase centre în care vor ajunge imigranţii sunt în localităţile Bucureşti, Giurgiu, Galaţi, Şomcuta Mare, Rădăuţi şi Timişoara. Aici, imigranţii vor primi apă, hrană, cazare şi servicii consulare, iar România va primi de la Uniunea Europeană câte 6.000 de euro pentru fiecare persoană. Regimul în aceste centre va fi unul deschis', a explicat consilierul preşedintelui.

El a adăugat că, din punctul său de vedere, România nu este pregătită să primească imigranţi, însă face acest lucru ''pentru a fi solidară cu alte ţări ale Uniunii Europene care preiau mult mai multe persoane'.

Orban a recomandat în context Guvernului să pregătească un plan pentru a primi mai mulţi imigranţi pe termen lung.

'Oferta a fost făcută de către Guvernul României şi este următoarea: 1.705 migranţi pe aşa-numitul mecanism de relocare intra-UE, adică să preluăm 1.705 persoane din alte state membre, mai precis din Grecia sau Italia, pe o perioadă de doi ani, începând cu luna noiembrie 2015. Şi pe relocarea extra-UE, deci din tabere de refugiaţi din afara UE, 80 de persoane, tot pe o perioadă de doi ani. În total, oferta făcută de Guvernul României a fost de 1.785 de persoane. (….) E o părere personală, subliniez: România este complet nepregătită pentru a integra migranţi. (…) În calitate de comisar european, am vizitat foarte multe state membre şi am văzut problemele care există în ceea ce priveşte integrarea migranţilor, de la problemele adulţilor – dificultăţile de găsire a unui loc de muncă, învăţarea limbii ţării gazdă – până la dificultăţile pe care le au copiii să se integreze în sistemele şcolare. (…) Cred că în România – şi în acest context, dar trebuie să lăsăm la o parte acest context, hai să-i spunem exploziv care există la nivel european – este nevoie de discuţii foarte serioase între specialişti, să stabilim cum ne putem pregăti pentru integrarea migranţilor. E ridicol să crezi că într-o Europă deschisă, mai devreme sau mai târziu, nu vor veni migranţi la tine, că nu se vor stabili din ce în ce mai mulţi străini, nu neapărat din Asia, de pe alte continente, şi vor veni şi vei avea probleme de integrare', a mai spus Leonard Orban.

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.