Cristian Tudor Popescu susține cu tărie că între Traian Băsescu și cei de la AUR există o legătură clară. „În urmă cu 16 ani, Traian Băsescu era pe post de „AUR”, a comentat gazetarul, vineri seară, la Digi24.

„Apariția acestei formațiuni politice și succesul pe care l-a avut în aceste alegeri sunt un lucru logic, nu e o întâmplare, nu e ceva aleator – a țâșnit de undeva, așa, ca o iritație pe piele, fără niciun fel de legătură în adânc, în adâncul organismului social – nu! Are niște cauze foarte precise. Să nu uităm un lucru pentru a ne explica apariția AUR: au dispărut de pe scena politică Băsescu, Ponta, Tăriceanu”, a explicat Cristian Tudor Popescu.

El a oferit explicații de ce susține această teorie.

„AUR? Știți cine a fost AUR acum 16 ani? A fost Traian Băsescu, el era AUR-ul atunci! Când s-a lansat Băsescu spre funcția prezidențială? În luna septembrie! Până atunci candida Stolojan, nu era vorba de Băsescu la prezidențiale. Deci, la fel, cu două luni înainte, Băsescu țâșnește și dă acest sentiment, sentimentul „e de-al nostru, nu de-al lor”. Acesta e sentimentul pe care a reușit să-l genereze AUR. Acela e sentimentul pe care l-a generat atunci Băsescu. De o parte, era Năstase încliftat, scorțos, cu ștaiful ăla de activist comunist lustruit, și de partea cealăltă – Băsescu, care se înjura cu șoferii, cu sindicaliștii, mai bea o cișmoacă, mai aprindea o țigară, îi flutura mai tare decât drapelul șuvița în vânt. Și atunci a câștigat”, a arătat CTP.

A vândut un sentiment

În opinia sa, în cazul AUR, nu s-a vândut un lider, s-a vândut un sentiment.

„Pentru că ceea ce contează, în ultimă instanță, la genul ăsta de victorie fulminantă, este emoția pe care reușești s-o creezi în populație. Băsescu a creat-o atunci, în 2004, prin persoana lui, prin aparițiile publice, prin televiziune. Acest partid este un partid de net. Așa cum în 2014 discutam despre „vântul fermecat” care a venit și a schimbat rezultatul alegerilor câștigând Klaus Iohannis, neașteptat, în ciuda sondajelor, dar prin intermediul netului, la fel aici discutăm despre partidul „bulelor” de pe Facebook și de pe alte rețele, oameni care sunt organizați într-un grup de interese (anti-avort, anti-vacciniști, anti-mască etc) – a punctat CTP.

În opinia sa, explicația pentru succesul avut de AUR în Diasporă se explică prin faptul că mulți dintre cei din diaspora urăsc Occidentul, deși sunt acolo, își iau leafă, dar îl urăsc pentru felul în care sunt tratați.

„Ei nu sunt integrați acolo, sunt marginali. O femeie care lucrează ca badantă în Italia, are grijă de niște bătrâni muribunzi, nu e foarte fericită cu ceea ce face. Sunt nemlțumiți de condiția lor în străinătate, se simt inferiori. Și atunci, acești oameni, mulți dintre cei care au votat AUR, ar veni înapoi în România în condițiile în care aici ar avea un câștig egal sau comparabil cu cel pe care îl au în Occident. Ei nu sunt fericiți acolo, a explicat CTP.