După arestarea lui Carles Puigdemont în Sardinia, Italia, David Siroky vorbeşte despre mișcarea de independență din lume. David Siroky, profesor de științe politice și relații internaționale la Universitatea de Stat din Arizona (ASU), explică pentru La Razon că „în prezent, există aproximativ 60 de mișcări secesioniste active în lume”.

Reporter: Câte mişcări secesioniste există în lume?

David Siroky: Aproximativ 400 de mișcări secesioniste în ultimii 200 de ani. În prezent, există aproximativ 60-70 active. Mulți mai multe decât acest număr pretind că doresc mai multă autonomie, dar nu independență absolută. Majoritatea mișcărilor secesioniste nu devin state, dar câteva da: recent Sudanul de Sud (2011), Muntenegru (2006) și Timorul de Est (2002) au devenit state, în timp ce altele au eșuat până acum (de exemplu, Kurdistan, Papua de Vest, Scoția). Multe alte mișcări secesioniste rămân circumscrise, cum ar fi Bavaria (care este, ca și Catalonia, o regiune foarte bogată) sau Tirolul de Sud, în timp ce altele precum Corsica (care este mult mai săracă decât alte regiuni ale Franței) au apărut ca focare majore de dispută în ultimii ani.

Reporter: De ce există atât de multe mișcări de independență în Europa? De la scoțieni la mișcarea flamenco, trecând prin Catalonia …

David Siroky: Nu sunt sigur că există mai multe mișcări secesioniste în Europa decât în ​​alte regiuni ale lumii, dar o diferență între mișcările secesioniste din anumite părți ale Europei – și din alte țări – este viabilitatea lor economică ca țări independente. Dacă Flandra, Catalonia și Scoția (am putea adăuga Veneto în Italia) ar părăsi țările lor,  ar face acest lucru ca state bogate care ar intra probabil în UE, cel puțin acesta este scopul și pretenţia lor. Din punct de vedere istoric, aceasta este o situație foarte neobișnuită, dar nu în întregime fără precedent, și se referă la motivul pentru care s-ar putea să asistăm acum la aceste mișcări secesioniste din Europa.

Cine e amenințarea

Bogăția acestor regiuni și posibilitatea de a rămâne într-o uniune economică mai largă, menținând astfel barierele comerciale scăzute și, în același timp, mărind autonomia financiară și politică, face viabilitatea lor economică și politică de două ori probabilă. Cu alte cuvinte, riscurile asociate independenței scad, sub aceste ipoteze, la fel cum beneficiile de a rămâne în țările lor actuale sunt mai puțin clare. În cele din urmă, întrucât aceste țări sunt toate democrații, ele le permit să se formeze, să existe și, uneori, chiar să organizeze referendumuri pentru independență (Quebec a avut două și a amenințat în mod repetat că va organiza un al treilea). Viabilitatea economică și politică mai mare a noilor state din Europa reprezintă, fără îndoială, o mare parte a explicației.

Reporter: Reprezintă o amenințare pentru națiuni?

David Siroky: Desigur. Secesiunea statelor din sudul Statelor Unite nu a dus la un război civil foarte sângeros? În acest caz, granițele au fost menținute, după ce forțele unioniste au prevalat, dar când secesioniștii câștigă războiul, granițele recunoscute se pot schimba. Unele mișcări secesioniste sunt pașnice, desigur, iar unele state de origine acceptă referendumul de secesiune. Dacă este aprobată, uneori separarea este cea mai bună cale. Astăzi, nu mulți se întreabă dacă ar trebui restabilită uniunea Norvegiei și Suediei sau dacă Slovacia ar trebui să se alăture Republicii Cehe pentru a forma o nouă Cehoslovacie. Când statul de origine este de acord cu formarea unui nou stat, după un referendum pașnic, este o poveste total diferită decât atunci când respinge existența noului stat care s-a format după un război. Secesiunea Kosovo este un exemplu în Europa.

Reporter: Cum pot contracara guvernele tendințele separatiste?

David Siroky: Concesiunea și reprimarea reprezintă cei doi poli, deși ignorarea lor este, de asemenea, o opțiune în unele situații. Guvernarea indirectă este o strategie pe care guvernele centrale au adoptat-o ​​uneori în mod eficient pentru a contracara tendințele separatiste de la periferiile lor, dar nu este un panaceu. Există multe alte abordări instituționale care merită luate în considerare și care au fost încercate – cu un anumit succes – în multe locuri cu separatism din întreaga lume.

Reporter: Am mai văzut că țări precum Rusia ajută la aprinderea acestor mișcări separatiste. De ce?

David Siroky: Pentru că o Europă unită reprezintă o amenințare mai mare pentru Rusia decât una divizată.

Reporter: Per ansamblu, pandemia de coronavirus a afectat cumva? Mișcările de independență sunt mai calme din cauza pandemiei?

David Siroky: Cred că unele mișcări sociale au fost întărite de pandemie, dar nu știu dacă mișcările secesioniste au fost întărite sau slăbite în mod special de pandemie, care a avut un efect mult mai puternic, cred, în guvernele centrale.